Ultimele noutăţi:
Materiale Video
 
Republica Moldova şi piaţa înfrăţirilor
  30.04.2016
La intrare în Budești, municipiul Chișinău, stemele mai multor orașe stau afișate chiar sub denumirea comunei. Budeștiul este înfrățit cu trei localități din România și cu câte una din Italia, Germania, Suedia și Federația Rusă. Și multe alte localități din Moldova au „frați” peste hotare. Reprezentanții localităților înfrățite dezvoltă proiecte comune, își fac vizite reciproce, se ajută cu ce pot, mai ales „frații” din străinătate îi susțin pe cei din Republica Moldova, recunosc edilii localităților. Astfel că ideea înfrăţirii, beneficiile şi deschiderea de orizont în comunicare pe diferite domenii pe care le presupune căpătă tot mai multă popularitate în Moldova. În general, mişcarea europeană de înfrăţire are peste 50 de ani. Felul în care convieţuiesc acum ţările comunităţii europene se datorează şi acestui instrument ce a apropiat sate, oraşe, comunităţi… Un reportaj de Alexandru Popescu.
Emisiunea "Portret de Gospodar"
  23.04.2016
În cadrul emisiunii s-a discutat despre situația actuală din satul Puhoi, raionul Ialoveni, precum și despre realizările, proiectele și problemele cu care se confruntă zi de zi primarul localității - domnul Petru Frunze.
Primarii raionului Strășeni prezenți la Palatul Parlamentului din București la o reuniune a comunităților locale de pe ambele maluri ale Prutului
  12.04.2016
Duminică, 10 aprilie, o mie de primari de pe ambele maluri ale Prutului s-au reunit la București. În cadrul unor grupuri de lucru, reprezentanții comunităților locale au discutat despre opțiunile de înfrățire, de colaborare și specificul proiectelor prin intermediul cărora pot fi obținute finanțări nerambursabile.
Discursul domnului Eugen Sălcuțan, primar de Mereni, Anenii Noi, în cadrul ședinței extraordinare lărgite a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova din 8 aprilie 2016
  10.04.2016
Discursul domnului Eugen Sălcuțan, primar de Mereni, Anenii Noi, în cadrul ședinței extraordinare lărgite a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova din 8 aprilie 2016 
Discursul domnului Gheroghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, în cadrul ședinței extraordinare lărgite a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova din 8 aprilie 2016
  10.04.2016
Discursul domnului Gheroghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, în cadrul ședinței extraordinare lărgite a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova din 8 aprilie 2016
Discursul domnului Tizu Valeriu, primar de Petreni, Drochia, în cadrul ședinței extraordinare lărgite a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova din 8 aprilie 2016
  10.04.2016
Discursul domnului Tizu Valeriu, primar de Petreni, Drochia,  în cadrul ședinței extraordinare lărgite a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova din 8 aprilie 2016

NOUTĂȚI

FINANȚARE // O localitate din România donează 30 de mii de euro satului „înfrățit” din R. Moldova  
29.04.2016   ziarulnational.md   
Autoritățile locale din Cărpineni, raionul Hâncești, vor primi un ajutor financiar de 30 de mii de euro din partea localității Miroslava din județul Iași, România, pentru a moderniza stadionul din sat.
Conectaţi la sistemul de canalizare  
28.04.2016   www.curierul.md   
Sectorul Floarea din or. Hânceşti – conectat la sistemul central de canalizare. Miercuri, locatarii sectorului Floarea din or. Hânceşti au avut un motiv de mare bucurie – administraţia locală a dat în exploatare o modernă staţie de pompare a apelor reziduale în cadrul proiectului de construcţie a sistemului de canalizare a oraşului.
Aplicanți, grăbiți-vă! 3 mai, ora 16.00 este data limită de participare la Concursul de proiecte de dezvoltare regională pentru anii 2017-2020  
27.04.2016   adrcentru.md   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor reamintește reprezentanților administrațiilor publice locale din Regiunea Centru că termenul limită de depunere a notelor conceptuale pentru participarea la Concurs de selectare a proiectelor ce vor fi finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regionala (FNDR), în perioada anilor 2017-2020 este 3 mai, ora 16.00!
Concurs de selectare a 7 localități rurale din centrul Republicii Moldova pentru acordarea suportului în elaborarea Strategiilor de dezvoltare socio-economică a localității pentru perioada 2016-2020  
27.04.2016   adrcentru.md   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru, cu sprijinul Centrului de Informare pentru Autoritățile Locale (Solidarity Fund PL in Moldova) anunță concurs de selectare a 7 localități din Regiunea de Dezvoltare Centru, pentru care va fi acordat suport în elaborarea Strategiilor de dezvoltare socio-economică a localității pentru perioada de programare 2016-2020.
Stadion cu zece mii de locuri  
26.04.2016   provincial.md   
Nisporeniul ar putea deveni, în următorii ani, un centru de atracție pentru mulți microbiști, iar Stadionul central orășenesc, care se dorește a avea 10 mii de locuri, ar putea să găzduiască cele mai importante evenimente sportive naționale și internaționale.
vezi mai mult: Noutăți
ADRESAREA CALM Privind proiectul de Lege pentru modificare şi completarea unor acte legislative (privind facilităţile la taxa de aplicare a simbolicii locale pentru obiectele declarate patrimoniu cultural naţional al RM (Combinatul de Vinuri „Cricova”, Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici”, etc.)
12.11.2015  
În rezultatul adresării pentru consultare şi asistenţă din partea unor autorităţi ale administraţiei publice locale interesate, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a examinat proiectul de Lege pentru modificare şi completarea unor acte legislative (facilităţi la taxa de aplicare a simbolicii
ADRESAREA CALM către Ministerul Finanțelor Republicii Moldova privind problemele apărute în legătură cu restituirea impozitului pe venit achitat în plus, din contul bugetelor locale
04.09.2015  
ADRESAREA CALM către Ministerul Finanțelor Republicii Moldova privind problemele apărute în legătură cu res... CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA ADRESAREA CALM 
O nouă tentativă de abuz împotriva comunităților locale și principiilor constituționale ale autonomiei locale!
22.07.2015  
ADRESARE CALM privind proiectul de Lege pentru completarea art. 295 din Codul Fiscal al Republicii Moldova
CALM solicită opinia membrilor privind proiectul NCM B.01.02:2016 Instrucţiuni privind conţinutul, principiile metodologice de elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului et IV (PA)  
26.04.2016  
În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor de a veni cu un aviz privind proiectul NCM B.01.02:2016 Instrucţiuni privind conţinutul, principiile metodologice de elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului et
CALM solicită opinia membrilor privind proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului-tip de exploatare a lacurilor de acumulare/iazurilor  
26.04.2016  
În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Ministerului de a veni cu un aviz privind proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului-tip de exploatare a lacurilor de acumulare/iazurilor. În proiect se menționează că prevederile prezentului Regulament-tip sînt destinate pentru întocmirea regulamentelor de exploatare
CALM solicită opinia membrilor privind proiectul pentru modificarea și completarea Legii privind terenurile proprietate publică și delimitarea lor nr. 91 - XVI din 5 aprilie 2007  
26.04.2016  
În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Cancelariei de Stat de a veni cu un aviz privind proiectul pentru modificarea și completarea Legii privind terenurile proprietate publică și delimitarea lor nr. 91 - XVI din 5 aprilie 2007 În nota informativă se