În perioada 20-22 august se vor desfășura, în format online, un șir de evenimente dedicate Zilelor Diasporei și Congresului Diasporei, ediția 2021. Pe parcursul a trei zile, participanții vor avea posibilitatea să urmărească și să asiste la un șir de sesiuni, structurate pe teme și domenii de interes pentru membrii diasporei, dar și activități culturale în care va fi reflectată activitatea Asociațiilor și a Comunităților de moldoveni din afara țării. La deschiderea Congresului vor participa Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, Președintele Maia Sandu, reprezentanți ai ministerelor, agențiilor și partenerii de dezvoltare.
În premieră, din comitetul organizatoric al Congresului și Zilelor Diasporei fac parte și conaționali stabiliți în afara țării. Aceștia s-au înregistrat în prealabil, în baza unui formular elaborat și distribuit de echipa Biroului relații cu diaspora.
Temele și subiectele de discuție din cadrul atelierelor de lucru sunt următoarele:
Platforme și politici destinate diasporei;
Sesiune de comunicare a Guvernului cu Diaspora;
Forme de colaborare Diasporă-APC/APL;
Programe de dezvoltare la nivel local cu implicarea diasporei;
Sesiune cu deputații din diasporă;
Servicii electronice pentru diasporă;
Servicii consulare;
Programe și inițiative culturale și educaționale;
Instrumente financiare și oportunități de afaceri;
Legătura migrație – schimbări climatice – promovarea investițiilor în afacerile „verzi”.
De asemenea, la 19 august, ora 19.00, Biroul relații cu diaspora, în colaborare cu Asociația Națională a Trainerilor Europeni vor lansa a treia edieție a cursului de instruire, în format online, dedicat profesorilor din Centrele Educaționale ale Diasporei.
Agenda evenimentelor va fi publicată ulterior.
Vă invităm să vă înregistrați pentru participarea la discuțiile din cadrul sesiunilor de lucru, care vor avea loc pe platforma zoom, completând formularul la următorul link: https://forms.gle/Q8udiUEpuYr33vWC7