Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui, susține că plafonarea taxelor încasate de la agenții economici va lega mâinile APL-urilor, iar consecințele vor fi nefaste pentru dezvoltarea socială și economică.

 

Statul vrea să plafoneze taxele pe care autoritățile locale le percep de la agenții economici. În cadrul emisiunii „Contrapunct” de la Radio Sputnik Moldova, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale, Viorel Furdui, a declarat că această inițiativă va avea consecințe negative, întrucât va reduce semnificativ veniturile la bugetele locale și astfel APL-urile nu vor putea face față cheltuielilor pentru necesitățile stringente ale localităților pe care le conduc. 

Viorel Furdui a mai adăugat că această inițiativă poate constitui o barieră pentru autoritățile locale în dezvoltarea serviciilor publice, atragerea fondurilor, iar numeroase proiecte de infrastructură nu vor putea fi implementate. 

„Primarii nu vor putea soluționa problemele cetățenilor, vor pierde mediul de afaceri. Astfel de politici au contribuit la depopularea satelor, orașelor și trebuie să schimbăm această abordare, de lucrat pe criterii, reguli clare, regulamente, cooperare. Guvernul se ascunde în spatele businessului că sunt măsuri de protecție, dar în realitate va fi o povară enormă asupra businessului mic și mijlociu”, a explicat interlocutorul.

Mai mult, Viorel Furdui a menționat că aceasta nu este prima încercare de a plafona taxele locale. Pe parcursul ultimelor șapte ani este a patra inițiativă de acest gen.

„În 2014 Curtea Constituțională a anulat o astfel de plafonare, menționând expres că Guvernul nu are dreptul să stabilească plafoane sau mărimea acestor taxe. Dar ce poate să facă Executivul este să stabilească criterii, reguli, care să ajute administrațiile locale din punct de vedere metodologic cu ghiduri, instrucțiuni ș.a.”, a remarcat interlocutorul.

De menționat este că astăzi în fața Ministerului Finanțelor a fost organizat un protest de Congresul Autorităților Locale din Moldova. Primarii s-au arătat nemulțumiți de prevederea din proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale care stabilește un plafon mai redus al taxelor pe care APL-urile le vor putea încasa de la agenții economici. După ce au protestat la Ministerul Finanțelor, primarii s-au îndreptat spre sediul Guvernului.

Premierul, Ion Chicu le-a sugerat primarilor să revină la serviciu în interesul oamenilor care i-au ales. Potrivit lui, Guvernul va remite în Parlament proiectul care prevede plafonarea taxelor locale și va insista pe aprobarea lui.

Imprimare