În cadrul Forumului Liderilor Locali 2021, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Viorel Furdui a prezentat  realitățile Republicii Moldova în domeniul descentralizării și reformei administrației publice locale.

„De mai mulți ani am realizat aici, în Repubica Moldova, în special la nivelul CALM, că descentralizarea și autonomia locală, pentru țările din regiunea Balcanilor și cea din Estul Europei, reprezintă un element fundamental în ceea ce înseamnă europenizarea și modernizarea statelor noastre. Din păcate, atunci când vorbim despre nivelul clasei politice din R. Moldova, dar și din alte țări, de mentalitate, trebuie să spunem că acestea nu întotdeauna răspund așteptărilor noastre. Cunoaștem că R. Moldova, Ucraina, Georgia, țările din Balcani au format într-o anumită perioadă istorică tradiții pronunțate autocrate și totalitare. Tocmai din acest motiv descentralizarea și autonomia locală au o conotație deosebită pentru această regiune. În acest context noi facem un efort comun, iar pe această cale aș vrea să mulțumesc NALAS, CEMR, CORLEAP și altor organizații care promovează această idee în raport cu instituțiile europene.”

Totodată, directorul executiv al CALM a fost de părere că este necesar de a  explica partenerilor de dezvoltare că autonomia locală și descentralizarea sunt nu mai puțin importante decât domenii precum justiția, lupta cu corupția, drepturile omului. „Poate pentru că guvernele noastre naționale, dar și partenerii noștri, nu au acordat întotdeauna o atenție necesară acestui domeniu, țărilor noastre le este specifică o instabilitate destul de pronunțată, atât la nivel politic, cât și la nivel de dezvoltare.”

Un alt element asupra căruia Viorel Furdui a atras atenția a fost necesitatea conjugării eforturilor Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei în cadrul formatului Trio Asociat, nu doar la nivel politic, dar și la nivelul administrației publice locale și al asociațiilor reprezentative ale autorităților locale și împreună să promovăm dezideratele privind descentralizarea, autonomia locală și reforma administrației publice locale. „Noi credem că avem suficientă putere și convingere pentru a mișca lucrurile din loc și a ajuta guvernele noastre dar, în primul rând, colectivitățile noastre locale. Trebuie să facem astfel de schimbări ca ele să fie sustenabile și să nu mai existe fluctuații în procesul de apropiere a țărilor noastre de UE. În acest context, în relația cu partenerii noștri de dezvoltare din UE, cerem o abordare mai specială față de aceste trei țări și față de autoritățile publice locale din aceste țări. Noi am vrea foarte mult ca vocea autorităților publice locale să fie mai bine auzită în cadru instituțiilor europene, în special în cadrul Comitetului Regiunilor.”

Vorbind despre reformele din Republica Moldova, directorul executiv al CALM a amintit că la conducerea statului nostru a venit o nouă guvernare. „Sunt foarte mari așteptări ale autorităților publice locale și, în general, ale cetățenilor față de această guvernare. Puterea actuală a declarat că descentralizarea și autonomia locală sunt o prioritate, ceea ce ne bucură foarte mult. Însă, dacă analizăm aceste o sută de zile de la instalarea noului Guvern, trebuie să menționăm că există și progrese dar, în mare parte, se simte că guvernarea din RM încă se gândește la măsurile care trebuie să fie luate în domeniul descentralizării și autonomiei locale. Pe de o parte a fost declarată o deschidere pentru acest domeniu, pe de altă parte așteptăm o mai mare claritate în ceea ce privește viziunea și măsurile concrete privind dezvoltarea domeniului respectiv și al reformelor. Zilele acestea Parlamentul a adoptat Legea bugetului de stat pentru anul viitor, iar un element pozitiv este faptul că pentru prima dată în istoria R. Moldova s-a decis să se acorde autorităților locale toate 100% din taxa pentru drumuri, ceea ce va dubla bugetele locale la componenta întreținerii drumurilor. Este un pas important, dar insuficient pentru a vorbi despre progrese importante în ceea ce înseamnă consolidarea autonomiei locale și descentralizării.”

În alt context, directorul executiv al CALM i-a informat pe participanții la Forum despre discuțiile care au fost inițiate în Republica Moldova privind reforma complexă a administrației publice locale. „Avem promisiunea actualei guvernări că în perioada imediat următoare vom avea discuții serioase pentru a stabili acțiunile concrete pe care trebuie să le întrebrindem în acest sens. Printre provocările principale ale viitoarei reforme este că în Republica Moldova adesea se confundă reforma administrației publice locale cu cea administrativ-teritorială, chiar și în rândul unor parteneri de dezvoltare observăm această confuzie. În opinia noastră, aspectul teritorial este doar un element al reformei administrației publice locale și de acest lucru trebuie să ținem cont. Cunoaștem din experiența altor țări, inclusiv din Balcani, că atunci când s-a pus accentul doar pe reforma administrativ-teritorială și s-a uitat că există alte elemente importante, cum ar fi cel financiar,  economic, servicii publice etc, rezultatele au fost în detrimentul cetățenilor. Iată de ce noi, CALM, cerem foarte insistent atât de la guvernare,  cât și de la partenerii noștri, dar și de la toți actorii care vor fi implicați în eleborarea acestui concept de reformă, să țină cont de acest lucru. De asemenea, este nevoie de a ține cont de specificul țărilor noastre,  pentru că experiența noastră dar și a altor țări ne arată că nu poți copia reforme în acest domeniu, nu poți face un simplu copy-paste, iar toate ideile bune trebuie ajustate la condițiile RM. Nu mai puțin important este ca toate măsurile care se planifică de a fi realizate în domeniul reformei administrației publice locale  să fie strâns legate de aspectul financiar, existenței resurselor necesare pentru a le implementa.”

Viorel Furdui a constatat că Republica Moldova are o experiență destul de bogată în realizarea reformelor, doar că nu este una de succes. „Noi avem ce învăța atât din experiența noastră, cât și din experiența mai multor țări din regiune. Iată de ce ne dorim o reformă bine gândită, etapizată și strict în interesul autorităților publice locale și cetățenilor.  Avem experiență, deschidere, ceea de ce am mai avea nevoie este un consens general, atât pe intern, între toate forțele politice, cât și din partea  partenerilor de dezvoltare, care să ne ajute să avansăm în acest domeniu.”

Potrivit reprezentantului CALM, în afară de clasa politică și cea guvernamentală, un rol crucial în tot acest proces de reforme îl au doi actori esențiali: asociațiile autorităților locale și partenerii de dezvoltare. „În ultimii unsprezece ani, de când există Congresul Autorităților  Locale din Moldova, în mare parte schimbările spre bine care au avut loc în domeniul APL s-au datorat acestei consolidări a autorităților locale, a primarilor, în jurul CALM. Iată de ce în acest proces asociațiile APL trebuie să joace un rol proactiv dar, în același timp, trebuie să fie susținute de partenerii de dezvoltare și de toți actorii interesați, ca să putem avansa în direcția corectă. CALM trebuie să aibă rolul de promotor al unei reforme de succes, al descentralizării, dar și al unui centru de expertiză care să asigure luarea celor mai potrivite decizii pentru comunitățile noastre. Al doilea actor foarte important în situația țărilor noastre sunt partenerii de dezvoltare, care trebuie să înțeleagă foarte bine că rolul lor este de a ajuta, de a susține acest entuziasm, această energie și dorință de a schimba lucrurile. Nicidecum însă nu trebuie ca partenerii noștri de dezvoltare să înlocuiască voința existentă și, într-un anumit sens, să impună niște decizii care, deși aparent nu sunt rele, nu sunt conectate la realitățile din țările noastre. Credem că acestea sunt condițiile necesare pentru o reformă de succes.”

Imprimare