Noua strategie de reformă a administrației publice prevede ca până în 2030 în locul raioanelor să fie create șase regiuni administrative: nord, centru, sud, municipiul Chișinău, UTA Găgăuzia și Nistru, iar numărul primăriilor ar trebui redus din cauza depopulării. Pentru stimularea acestui proces în bugetul de stat au fost prevăzute fonduri de circa jumătate de miliard de lei. În cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a vorbit despre cât de reale sunt obiectivele acestui document, inclusiv termenele de implementare a acestuia.
Se dorește reducerea numărului primăriilor și lichidarea Consiliilor raionale…
Viorel Furdui: Este unul dintre cele mai discutate elemente, cel ce vizează aspectul teritorial. Însă, reforma administrației publice este mult mai complexă și nu include doar acest aspect, prioritare ar trebui să fie elementul organizațional, financiar, economic, social, cultural etc.
În Republica Moldova se tot vorbește despre lipsa capacității financiare, umane, economice etc, dar adesea realitatea diferă foarte mult de la o localitate la alta. Avem situații când localitățile sunt mari, dar au capacitate economică destul de redusă, din cauza amplasării geografice, potențialului uman etc. Există și localități mici sau microregiuni cu potențial imens. Situația este mult mai complexă și nu putem să abordăm doar aspectul teritorial. Sugestia noastră este să nu exagerăm cu anumite aspecte și să uităm de altele pentru că discuția, de fapt, vizează reforma administrației publice, ceea ce considerăm că e absolut logic și necesar. Inclusiv UE a sesizat că este nevoie de creșterea capacității administrative, anume de aici trebuie să pornim. Acest lucru înseamnă că atât UE, dar și noi înțelegem că în RM există probleme la implementarea de reforme, a strategiilor. În afară de aceasta, noi trebuie să recunoaștem că pe parcursul ultimilor 30 de ani administrația publică locală a fost distrusă. Atitudinea guvernărilor față de administrația publică, atât locală, cât și centrală, a fost una irațională. Pe de o parte, ne dorim implementarea reformelor, îmbunătățirea climatului de afaceri, legislație bună, efectivă, pe de altă parte, întotdeauna s-a dat cu piciorul în funcționari, în ultimul rând s-a atras atenția la condițiile lor de muncă, la motivare, la promovare, la crearea unor garanții sociale etc. În rezultat am avut în ultimii 30 de ani o epurare totală de cadre calificate în administrația publică, iar pe cei care au mai rămas trebuie să-i considerăm eroi. Anume de aici încep toate problemele și astfel s-a ajuns la ideea de reformă a administrației publice centrale și locale și adoptarea unei strategii. Din acest punct de vedere apreciem pozitiv faptul că se încearcă o abordare comună a acestor elemente, ceea ce CALM a propus acum 12 ani, atunci când s-au început discuțiile privind reforma descentralizării, adoptarea unor strategii etc. Acum este un context pozitiv de a produce schimbările pe care ni le dorim, inclusiv UE ne solicită acest lucru, dar există mai multe aspecte negative care provoacă anumite riscuri privind succesul implementării acestei reforme.
Care sunt aceste riscuri?
Viorel Furdui: Unul dintre acestea este dacă va fi sau nu implementată această strategie. Urmează să vedem din programul Guvernului care este atitudinea față de administrația publică locală, prin acțiunile pe care le va propune. Implementarea strategiei este prevăzută pentru o perioadă prea lungă de timp, care depășește mandatul actualei guvernări, a actualului Parlament. Nu cred că șapte ani este un termen rațional pentru a acționa.
În afară de aceasta, pe de o parte se anunță că există o legătură strânsă între reforma administrației publice centrale și celei locale, pe de altă parte, la mai multe capitole se atestă o lipsă a acestei legături. Fie se vorbește doar despre administrația centrală, fie doar despre administrația locală și nu se întrevede în realitate această interdependență. Dacă se dorește realizarea reformei administrației publice centrale și locale trebuie să vezi de unde iei competențele și în responsabilitatea cui le pui, inclusiv din punct de vedere financiar. Adică aceste competențe ar trebuie să fie asigurate și de anumite capacități- bani, oameni etc. În opinia noastră, anume lipsa unei clarități privind delimitarea funcțiilor de interes național, celor de interes regional și local constituie o altă lacună care poate să creeze impedimente în implementare. Fără o delimitare clară între aceste funcții de interes național, regional și local nu putem stabili care sunt responsabilitățile fiecărui nivel de administrație publică și cum asigurăm aceste nivele cu resurse necesare pentru implementarea reformei și realizarea la nivel local a tuturor atribuțiilor.
O altă premisă greșită care perpetuează de mai mulți ani ține de existența limitată a resurselor. În ultimii ani am văzut că cresc capacitățile atunci când s-au întreprins niște măsuri de descentralizare financiară, de transfer de competențe, cum ar fi domeniul drumurilor, excluderea plafonării pentru diverse taxe și impozite locale etc. Dacă guvernările anterioare și-ar fi îndeplinit atribuțiile și strategiile, inclusiv cea de descentralizare patrimonială, pentru că de 30 de ani în RM încă nu a fost înregistrat procesul de evaluare a imobilelor, astăzi ar fi cu altă realitate și nimeni nu ar mai vorbi despre lipsa de competențe la nivel local. Conform datelor noastre, din cauza acestei lacune, cel puțin 20 de miliarde de lei s-au pierdut pentru dezvoltarea colectivitățile locale.
Revenim la premisa greșită despre care am vorbit anterior și anume că problemele principale din administrația publică sunt de la faptul că avem localități mici. Autorii noii strategii au prezentat anumite exemple, izolate și selective, făcându-se trimitere la anumite țări cu o formă teritorial-administrativă mai mare. Există însă și alte exemple, cum ar fi Cehia, Slovacia, Ungaria, Austria, Franța etc., care au sisteme fragmentate, dar care se descurcă foarte bine. Amalgamarea voluntară este un pas important, necesar, care poate fi realizat, dar el nu este unicul. Mai există asocierea intercomunitară, delegarea de competențe, sporirea rolului orașelor în calitate de poli de creștere economică etc. Toate aceste instrumente trebuie să fie privite împreună și astfel se va permite depășirea acestei situații ce vizează capacitatea financiară redusă, inclusiv prin măsuri de descentralizare financiară foarte concrete.
Noi sperăm că la redactarea variantei finale a strategiei se va ține cont de opiniile CALM și a reprezentanților APL din teritoriu și acest document nu va conține 180 de pagini, așa cum era inițial, nici 90 de pagini, așa cum este în varianta actuală, dar va fi un document mult mai compact, focusat pe problemele reale și urgente.
De asemenea, în contextul în care inițiativa este ca anumite reforme să fie tărăgănate până în 2030, ne dorim să se țină cont de așa-numita oportunitate politică și de voința politică. Astăzi avem la guvernare o majoritate politică necesară pentru a face anumite schimbări majore. Nu suntem siguri că peste un an, doi sau trei va exista o astfel de oportunitate. În acest sens, propunerea CALM este să ne focusăm pe probleme foarte concrete, reale și să prioritizăm lucrurile. Acum este necesar urgent să revedem statutul și rolul APL de nivelul II, nu că cineva ar fi împotriva angajaților de acolo, dar pentru că toți recunosc că aceste structuri sunt depășite. Credem că dacă această problemă nu este soluționată în termeni restrânși, riscăm să intrăm în alt ciclu electoral, cu o imprevizibilitate totală privind viitorul acestui nivel de administrare. Paralel, trebuie să avansăm la capitolul consolidare a autonomiei locale, cu acțiuni foarte concrete și eficiente pentru APL, ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, lucru pe care îl salutăm.
Cât privește lipsa de capacitate, primarii au combătut aceste prejudecăți, mai ales în ultimii trei ani, când am avut pandemie, criza refugiaților etc. S-a văzut că există capacitate suficientă la nivel local, ceea de ce au nevoie APL este mai multă încredere, mai multă libertate, mai puține controale excesive și mai multe resurse. Trebuie să fim realiști și să ne focusăm pe acțiuni foarte concrete, care să aducă rezultate rapide, inclusiv în contextul integrării UE, nu din cele ce vor genera efecte tocmai peste șapte ani.
