În luna iulie a anului curent, Guvernul a creat un grup de lucru care are ca obiectiv realizarea reformei administrativ-teritoriale. În ultimii ani au fost mai multe încercări de micșorare a numărului primăriilor, unele chiar radicale și niciodată autoritățile locale nu au fost consultate.
În cadrul unei emisiuni la TV 8, Viorel Furdui, director executiv al CALM, consilier în Consiliul municipal Strășeni a afirmat că reforma administrației publice este una esențială pentru un stat. „În ultimii ani suntem într-un proces continuu de reforme, iar ca rezultat autoritățile statului, practic, nu sunt funcționale și sunt discreditate. E suficient să ne aducem aminte cum s-au comportat autoritățile statului în cazul furtului miliardului, laundromatului, privatizărilor, cum se sufocă sistemul medical etc.”
Potrivit directorului executiv al CALM, la fel ca celelalte reforme și cea a administrației publice nu este analizată minuțios, în profunzime. „Totodată, nu putem reforma autoritățile locale fără a realiza acest proces în cadrul autorităților centrale. Inițial au început reforma APC, dar au uitat de APL – o abordare greșită deoarece practica ne demonstrează că mecanismul nu funcționează. Acum parcă iar au inițiat reforma administrației publice – dar din ceea ce ni se prezintă rezultă că problema constă în numărul mare de funcționari și de primării – care este iarăși o pistă greșită.”
Viorel Furdui a prezentat exemplul Albaniei, Lituaniei sau a Georgiei care în cazul unor asemenea reforme nu au făcut economii dimpotrivă, cheltuielile au crescut considerabil, un lucru firesc în condițiile în care și teritoriul administrat crește.
O reformă a administrației publice nu poate fi realizată fără a avea o descentralizare veritabilă. „Municipiul Chișinău are un potențial economic imens și este cel mai mare perdant din cauza că descentralizarea financiară nu a fost realizată, iar dovadă este faptul că și capitala stă cu mâna întinsă la Guvern ca să primească bani pentru reparația drumurilor etc, ceea ce nu este firesc. Acesta tot este rezultatul faptului că în loc să descentralizăm finanțele publice, să consolidăm autonomia financiară locală și să oferim mai multe posibilități autorităților locale atestăm mai multe tendințe de centralizare.” Directorul executiv al CALM a menționat că municipiul Chișinău avea acum câțiva ani posibilitatea să acorde suport salarial profesorilor și altor categorii de angajați, putea avea o politică proprie de dezvoltare, de ceva timp însă totul depinde de resursele pe care le alocă Guvernul.
Directorul executiv al CALM a prezentat rezultatele unor studii care denotă că doar câteva orașe pot cât de cât să se descurce fără transferurile de la centru. „În general, acest sistem nu funcționează și asta nu se întâmplă din cauza că primăriile sunt prea mici sau prea multe”, a subliniat Viorel Furdui.
„În municipiul Strășeni locuiesc 20 000 de oameni și totuși există o lipsă acută de cadre, de identificare a mijloacelor bănești pentru a cofinanța proiectele etc. Toate aceasta sunt probleme de sistem, actuale în marea majoritate a APL-urilor și sunt efecte ale concentrării la centru a tuturor resurselor, ceea ce influențează negativ dezvoltarea întregului stat.”
În contextul în care nu o singură dată autoritățile centrale și-au manifestat neîncrederea în capacitățile autorităților locale, Viorel Furdui a amintit că potrivit sondajelor, cetățenii au cea mai mare încredere în administrația publică locală (după biserică), autoritățile centrale fiind la coada clasamentului. „De zeci de ani autoritățile centrale nu își îndeplinesc obligațiile pe care și le asumă, strategiile, planurile de acțiuni, inclusiv cele din domeniul descentralizării financiare, economice, patrimoniale, evaluarea bunurilor etc. Dacă ar fi fost realizate toate aceste angajamente, astăzi am fi avut cu totul altă realitate și am fi putut să stabilim ce trebuie să facem în continuare.”
Serviciul de Comunicare al CALM