Prin intermediul CALM am cunoscut mai multe primare fiind la primul meu mandat câștigat în anul 2015. Această asociație activează în susținerea autorităților publice locale, în domenii precum descentralizarea financiară, politica bugetar-fiscală etc. Datorită CALM-ului, resursele Fondului Rutier ajung în bugetele administrației publice locale, avem și alte rezultate înregistrate împreună.
Îmi doresc foarte mult să reușim să convingem guvernarea să se întoarcă cu fața către primăriile cu un număr mai mic de locuitori. Proiectul „Satul European” a însemnat o șansă pentru localitățile mici. Acum, când au fost stabilite anumite limitări, există pericolul să rămânem iar în grija nimănui.
Sper să avem o conlucrare mai eficientă cu puterea centrală și să ne gândim în mod egal la toți cetățenii. Fie că aceștia locuiesc în orașe sau în sate mai mici, toți au aceleași drepturi la condiții de viață bune, la învățământ, la infrastructură, la servicii medicale și sociale, la un mediu sigur și toate acestea alături de administrația publică locală.
La 21 martie, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a împlinit 14 ani de la fondare.