Familiile care găzduiesc cetățeni ucraineni pot solicita încă un ajutor financiar. În cadrul celei de-a treia etape, suma este mai mare, dar și condițiile sunt diferite. Astfel, pentru a fi eligibil, este suficient să oferi adăpost pentru o singură persoană, care să se afle în casă ta de cel puțin o săptămână. În schimb, cu cât mai mulți refugiați găzduiești, cu atât ajutorul este mai mare. Suma ajunge la 4800 de lei și a fost majorată pentru a face față șocului provocat de inflație. Conform datelor de marți, 2 august, în țară s-ar afla aproape 87 de mii de ucraineni, majoritatea sunt găzduiți de familiile de moldoveni.
A crescut, de asemenea, și valoarea ajutorului financiar. Anterior era suma unică de 3500 de lei, acum însă, în etapa a 3-a, valoarea contribuției diferă în funcție de numărul de refugiați adăpostiți. Astfel, familiile care oferă gazdă pentru 1-4 refugiați vor primi 3900 de lei, iar dacă oferă gazdă pentru 5 și mai mulți refugiați vor primi – 4800 de lei. Sunt niște diferențe, noi le-am introdus pentru a compensa efectul inflației și pentru nevoile de bază ale moldovenilor. Ne dăm seama că moldovenii trebuie să plătească mai mult pentru trai, în această perioadă.
Cea de-a treia etapă este diferită de primele două, nu doar prin prisma mărimii ajutorului financiar. Dacă anterior, banii erau oferiți familiilor care aveau cel puțin 2 refugiați, acum această limită a fost exclusă. Dar, e nevoie ca cetățeanul ucrainean să se afle măcar de o săptămână în familie. O altă diferență a acestei etape este că oamenii trebuie să se înregistreze pe o singură platformă, ca să poată primi ajutorul financiar – uahelp.md.
Anterior, pe acest site se înregistrau doar cei din municipiul Chișinău, pe când oamenii din afara capitalei trebuiau să depună cereri la primăriile locale:
„La sfârșit de înregistrare a gazdei, veți primi un număr de bilet care îl veți transmite refugiaților Aceștia vor putea să se înregistreze cu acest număr de bilet și să completeze informațiile. Ca înregistrarea să fie considerată completă și ca gazda să poată fi luată în considerare pentru primirea banilor trebuie ca ambele părți să se înregistreze complet, atât gazda cât și refugiații”.
În cazul unui nou val de refugiați, ce este anticipat spre sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, Programul Alimentar Mondial, de comun cu Guvernul și cu diferite organizații naționale, pregătește un set de măsuri pentru a reacționa dinamic la nevoile create în urma unui flux mai mare:
„Contribuția noastră, în această situație de urgență, este să distribuim vouchere pentru magazinele alimentare din Moldova pentru a asigura nevoile alimentare de bază ale refugiaților în primele 5 zile de la intrarea lor din țară. Vom interveni și mai mult pentru susținerea centrelor de plasamente pentru refugiați. Dacă vor veni într-un număr mai mare, să fim pregătiți. Programul Alimentar Mondial deja asigură 3 mese pe zi centrelor de plasament unde sunt refugiați”.
În prima etapă, care a început în luna martie, au fost susținute financiar peste 10500 de familii. În a doua au fost ajutate – 8500, valoarea totală a ajutorului acordat fiind de peste patru milioane de dolari. În medie, familiile de moldoveni găzduiesc câte 3 cetățeni ucraineni.