De o bună perioadă de timp, la Colibași, Cahul sunt implementate o serie de proiecte care contribuie la dezvoltarea, dar și la consolidarea comunității. Sala polivalentă de sport inaugurată în vara anului trecut a fost unul dintre cele mai frumoase rezultate obținute datorită parteneriatului dintre administrația publică locală, organizația neguvernamentală INTECO și băștinașii din Colibași plecați în lumea mare. Despre acesta, dar și alte rezultate înregistrate de grupul local este interviul cu Victoria Matveev, președintele Asociației obștești INTECO.

Când a apărut acest grup de inițiativă și care sunt obiectivele acestuia?

Victoria Matveev: Este vorba de un proiect prin care am creat în anul 2011 un grup de inițiativă, care de la an la an crește numeric, dar și din punct de vedere al potențialului. Acest grup și-a propus să mobilizeze cetățenii de toate vârstele și de toate categoriile să se implice în acțiuni comunitare. Practic, acum în satul Colibași nu există vreo acțiune sau vreun proiect în care grupul local de inițiativă să nu fie implicat.

Ce reușiți să faceți în cadrul acestor acțiuni?

Victoria Matveev: Mai multe. Atunci când se identifică o problemă locală, grupul de inițiativă este motorașul de la care se începe soluționarea problemei. Grupul  informează cetățenii pentru ca și ei să se implice. Pe parcursul anului avem diverse activități, de la acțiuni de salubrizare, amenajare, până la Caravana lui Moș Crăciun, Sărbătorile Pascale sau ziua de 1 iunie. De fapt, toate evenimentele cultural-festive sunt organizate cu implicarea grupului local de inițiativă.

Fără aceste grupuri locale de inițiativă ar fi mult mai greu să se implementeze ceva într-o localitate?

Victoria Matveev: Posibil în unele localități nu s-ar face nimic, iar în altele ar fi mult mai greu. Pot spune cu siguranță că la Colibași s-au schimbat lucrurile spre bine de când a apărut grupul local de inițiativă. De asemenea, cetățenii au devenit informați, acesta fiind unul dintre obiectivele noastre, ca locuitorii să se implice în viața satului. Atât timp cât cetățeanul nu deține informații el nu se va implica, pentru că nu cunoaște ce poate să facă. O altă latură pozitivă este că în acțiuni se implică întreaga comunitate.

Aceste grupuri locale de inițiativă trebuie să obțină niște finanțări pentru a realiza un proiect sau altul. Cum se întâmplă în cazul DVS?

Victoria Matveev: Una dintre metodele pe care le aplicăm sunt proiectele. Practic, nu sunt perioade când nu avem proiecte în implementare, adesea lucrăm concomitent la câteva. Totodată, grupul de inițiativă este instruit în colectarea de fonduri și scriere de proiecte. Am organizat și campanii de colectare de fonduri și astfel am reușit să soluționăm multe probleme din localitate.

Grupurile locale de inițiativă sunt o necunoscută pentru multe sate. Cum credeți, de ce? Nu există cineva care să-i motiveze pe oameni să se implice, e mai avantajos să activezi într-un sat mare, cum este Colibașiul, cu 6 mii de locuitori, sau sunt alte motive?

Victoria Matveev: Cred că motive ar fi mai multe, unul dintre ele este deschiderea administrației publice locale și dorința de a crea un astfel de grup. Grupul nostru local a fost creat în parteneriat cu APL. Va fi greu de creat un asemenea grup atât timp cât APL nu înțelege că este necesară implicarea cetățenilor. Pe de altă parte, cetățenii se vor implica doar atunci când vor înțelege că efortul lor va avea impact. Pentru ca ei să înțeleagă acest lucru este important de lucrat cu comunitatea.

Înțelegem că inițiativa ar trebui să vină de la APL, care ar trebui să identifice niște oameni capabili să facă ceva pentru comunitate?

Victoria Matveev: În cazul nostru, pot spune că dacă nu era interes din partea APL, puțin probabil am fi reușit. Una dintre condițiile majorității finanțatorilor este de a exista un parteneriat între APL și ONG și fără această condiție nu ar fi posibil de aplicat pentru multiple proiecte.

Care este proiectul la care țineți DVS cel mai mult?

Victoria Matveev: Un proiect pe care îl consider ca un copil al asociației și al APL a fost crearea Sălii polivalente de sport. Acest obiectiv a fost realizat în baza a șapte-opt proiecte. S-a implicat masiv comunitatea, inclusiv băștinașii plecați peste hotare. Am reușit să colectăm peste 13 mii de euro de la băștinași, am primit și donații în formă de aparate de forță. La moment, această sală este dotată sută la sută. Satul Colibași se află la mijlocul traseului Cahul-Giurgiulești și nu doar tinerii din localitatea noastră, dar și cei din satele vecine sunt potențialii beneficiari ai Sălii de sport.

Vă mulțumim!

Imprimare