În cadrul vizitei de lucru în regiunea de sud a țării, vicepremierul Andrei Spînu, a vizitat satul Selemet, din raionul Cimișlia. Ministrul a inspectat drumul renovat, cu o lungime de 13 km, de pe traseul G122 M3- Sagaidacul Nou-Satul Nou-Mihailovca-R26, lucrările de reabilitare a căruia sunt pe ultima sută de metri.

Drumul renovat asigură localnicilor confort, siguranță și condiții mai bune de trai. Valoarea proiectului este de 108 milioane lei și urmează să fie dat în exploatare la sfârșitul anului curent.

“Cei 4000 de locuitori ai satului Selemet, se vor bucura în același timp și de o rețea extinsă și îmbunătățită a iluminatului stradal. Astfel, urmează a fi construită o rețea de peste 19 mii metri și instalate în jur de 400 de becuri LED cu o capacitate de 20 W, ceea ce va contribui la reducerea consumului de energie electrică,” spune MIDR.

Segmentul de drum care va fi iluminat face legătura între 15 instituții publice, dar și alte instituții de prestări servicii.

Imprimare