Valentina Carastan: „Trăim niște timpuri incerte, omul nu știe cum va ajunge până seara”

Valentina Carastan este primar al satului Slobozia Mare, Cahul, la al treilea mandat. În cei 12 ani de activitate a câștigat mai multe proiecte, dar cele mai importante le consideră pe cele care au creat condiții bune de activitate în toate instituțiile publice. Chiar dacă localnicii nu sunt cei mai săraci oameni, doamna primar spune că ei duc lipsă de fericire.

Valentina Carastan: „Moldoveanului nostru nu i-ar trebui mult pentru a fi fericit, i-ar trebui să-și știe tot neamul aproape, să fie cu tot neamul acasă – copii, părinți, frați, surori; să aibă un serviciu bine plătit, un loc de muncă, să aibă servicii locale, pe care le facem noi, primăria, un sat cu o infrastructură bine dezvoltată și să știe că cineva acolo sus face niște legi pentru dânsul. Ca el să stea liniștit în satul lui, să trăiască, să muncească și acolo legiuitorul să facă legi pentru dânsul.”

Europa Liberă: Nefericirea multora, așa cum spun mulți cetățeni, vine de la veniturile mici. Banul înseamnă că și rămâne a fi mijlocul care le aduce și fericire?

Valentina Carastan: „Este și chestia asta, pentru că chiar dacă tu trăiești bine într-o familie, într-o relație soț-soție, poate ai și un serviciu, și totuși, până la urmă banul își zice cuvântul, pentru că trăim în niște timpuri când el ne dirijează viața. Vrei să mergi la un doctor bun, vrei să-ți faci o investigație bună, vrei să mergi la un tratament, la o odihnă – de ce nu? – sau mai degrabă vrei să mănânci bine, vrei să te îmbraci bine, vrei să trăiești bine, într-un cuvânt. Cât îi trebuie unui om să trăiască? Să fie îmbrăcat, să fie hrănit, să fie sănătos și să-i aibă pe oameni aproape.

Or se micșorează toate aceste lucruri care îl fac pe om fericit. Trăim niște timpuri cu incertitudini, deci omul nu mai este sigur pe ziua de azi, el nu știe cum va ajunge până seara. Omul trăiește cu frică. Am văzut oameni care trăiesc cu frică. Omul nu mai este el însuși și asta este cel mai grav când tu nu poți să fii tu însuți. Omul trăiește cu teamă. Am văzut teamă în ochii slobozenilor, și nu numai ai slobozenilor, am văzut teamă în ochii basarabenilor.”

Europa Liberă: Cineva zicea că fericirea se bazează pe sănătate bună și memorie proastă. Moldovenii pot fi mai fericiți, în pofida greutăților vieții, dar uneori se creează impresia că cineva le este dator; le este dator să-i ajute, să-i facă fericiți. Poți oare să faci fericită o națiune, un om împotriva voinței acesteia/acestuia?

Valentina Carastan: „Este și acest aspect în societate. Noi în direcția asta lucrăm, vrem să-i implicăm pe oameni în multe activități din localitate, să le dezvoltăm spiritul civic, îi integrăm în anumite proiecte, dar totuși ei sunt învățați că cineva face niște reguli și el trebuie să le respecte. Și atunci când vede că aceste reguli sunt încălcate de cei care le fac, să știți că moldoveanul repede copie, ca și elevul la școală, îndată dacă vede că acela de sus face nu bine, face și el cam tot așa.”

Europa Liberă: În căutarea fericirii, mulți și-au făcut valizele, au plecat inclusiv de la Dvs. de la Slobozia Mare. Satul a avut o populație, ați spus Dvs. de 6.000, acum a ajuns la 5.000.

Valentina Carastan: „Da, da, da…”

Europa Liberă: Credeți că acolo peste hotare își găsesc fericirea?

Valentina Carastan: „Da, asta este siguranța zilei despre care vorbeam anterior. Deci poate până la urmă noi am ajuns să fim fericiți atunci când avem o siguranță? Probabil că asta a început să-l facă pe moldoveanul nostru fericit – să aibă siguranța zilei de azi și de mâine. Cred că la asta se rezumă fericirea omului…”

Europa Liberă: Dar de ce nu este luptător să-și obțină fericirea și stabilitatea, și siguranța la el acasă?

Valentina Carastan: „Pentru că a văzut că generații înaintea lui au încercat și nu au reușit. Și atunci, viața este scurtă și el pleacă, hotărând să-și trăiască viața și să nu și-o irosească, cum și-au irosit-o, poate, generații înaintea lui de părinții lui, de frații, pentru că asta se întâmplă. De ce să ne ascundem? Cel puțin, eu de 20 de ani tot încerc să văd o lumină; în toate guvernările am încercat să văd partea bună a lucrurilor, ca și fiecare om, de altfel. Așa sunt eu, eu caut partea bună. Așa am făcut-o și în toate guvernările – haide că poate cu ăsta-i bine, nu că cu acesta o să fie chiar bine, haideți că cu acesta chiar ne ducem în Europa! Ca până la urmă, astăzi să ce?…

Ce se întâmplă astăzi în societate, că nu mai știu? Uite, eu, ajunsă la al treilea mandat, cu atâta experiență deci, nu mai știu ce întâmplă și nu mai știu cum trăim, ce o să se întâmplă mâine, când avem alegerile locale, ce se întâmplă cu Guvernul, ce se întâmplă cu Parlamentul? S-ar părea că nu e sfârșitul lumii, dar de ce totuși o fac de parcă ar fi sfârșitul lumii? Ce se întâmplă? E atât de greu să anunți niște alegeri locale?

Poate e mai greu să facă ei acolo coaliția, să zicem că e mai greu, pentru că sunt diferiți ca ideologii, și totuși ar putea să facă măcar pentru a anunța alegerile noastre locale, că aici nu le trebuie coaliție. Trebuie doar să se adune cu decanul de vârstă, că n-au închis ședința, și haideți, oameni buni, măcar să anunțăm alegerile locale. Dacă, cum se vehiculează, că să fie alegerile locale pentru anul viitor pentru a face reforma administrativ-teritorială, aș înțelege. Și undeva aș fi de acord în defavoarea altor colegi care sunt cu populație mai mică, dar noi totuși trebuie să înțelegem că nu putem să trăim atât de larg.

Probabil că o să se supere careva din colegii mei, dar trebuie să știm să economisim. Noi trebuie să-i creăm omului condiții, noi trebuie să creăm acel ghișeu unic ca în alte țări ca omul să nu mai fie nevoit să vină în toată ziua – bună ziua! – la primărie, pentru că are cotă, pentru starea familială și multe alte probleme, care zic eu că se pot rezolva altfel, ca să nu vină omul în fiecare zi la primărie. Asta-i creează imului incomoditate și de asta se tem colegii mei atunci când zicem că să fie mai puține primării, tot gândindu-se la cetățean, că va fi nevoit să meargă la anumiți kilometri pentru un serviciu de hârtie, până la urmă, la o primărie. Păi să se facă ca în alte țări, să nu fie omul nevoit să vină în fiecare zi la primărie.”

Europa Liberă: Hârtia fiind un act, un document?

Valentina Carastan: „Exact! Așa-i zic eu la hârtie – birocrație – că până la urmă este foarte multă birocrație, este foarte multă…”

Europa Liberă: Dar cetățeanul, o dată la patru ani, merge și își dă votul pentru politicianul care-i promite că o să-l facă fericit în mandatul pe care îl obține de la oameni? Și tot cetățeanul se dezamăgește la scurt timp. A cui e vina mai mare că întârzie această fericire pentru întreaga populație a Republicii Moldova, doar a celor de la guvernare sau și a celor care aleg?

​Valentina Carastan: „Eu cred că a ambilor, pentru că și eu sunt cetățean care fac o alegere și după aceea mă dezamăgesc. Păi, atunci la momentul în care am votat, cum am fost sau așa de ușor am fost manipulată? Cred că este din ambele părți – ori noi nu știm să facem alegerea corectă, ori ușor ne lăsăm influențați, ușor ne lăsăm amăgiți, ori nu mai știu ce se întâmplă cu cetățeanul nostru, dar ambii poartă vina.

Și noi trebuie să știm ce alegem, iar cel care vine în fața noastră să fie ales trebuie să aibă bunul-simț să răspundă și să facă ceea ce a promis oamenilor, că nu e frumos și creștinește să vii să amăgești oamenii, nu e dumnezeiește să faci treaba asta. Ai venit și ce? Ai luat voturile, ai plecat, ai amăgit și la un an-doi se vede treaba asta. Lumea își pune întrebarea: cum trăiesc ei în suflet? Până la urmă este o vină, este o vină a lor.

Îi judecă cetățenii, sigur că îi judecă, dar ne punem speranța că cel mai mare judecător, bunul Dumnezeu, va face dreptate. Și să se teamă că nu e bine ce fac. Atâta timp cât tu vrei și vii ca să le faci oamenilor bine, să-i faci pe oameni fericiți, păi de ce n-o faci, păi de ce ai venit? Dacă nu se gândesc la oameni, păi de ce vin să-i votăm? Doar pentru acele interese, pentru acele bogății? Păcat! Păcat de ei, păcat de noi! Cât îi trebuie omului să trăiască, chiar și aceluiași de la guvernare cât îi trebuie să trăiască? Pentru că acesta, bietul de la țară foarte puțin trăiește și-și duce veacul uite așa, sărac și necăjit.”