Mai multe femei în administrația publică locală, dar și capacități sporite pentru femeile primare – aceasta își propune noul acord de cooperare semnat de UN Women Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor) cu Congresul Autorităților Locale din Moldova astăzi, 3 iunie, pentru o perioadă de cinci luni a anului curent.
Asya Varbanova, consilieră tehnică superioară în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, a menționat că acordul de cooperare între UN Women și CALM se va concentra pe consolidarea capacităților și crearea rețelelor ale femeilor primari. „Sperăm că toate femeile primare din Moldova vor beneficia de pe urma acestei cooperări, că vor obține noi cunoștințe, abilități și inspirații, dar și că vor deveni mai vizibile atât în comunitățile lor, cât și la nivel național. Iar scopul nostru final este, desigur, să avem cât mai multe femei primare în Moldova – depășind nivelul actual de 20% – pentru a avea o reprezentare de gen echilibrată”, a declarat Asya Varbanova.
La rândul său, Viorel Furdui, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, a mulțumit mult pentru această nouă cooperare. „Sperăm și noi să atingem țintele propuse de dvs., și anume, de a majora numărul femeilor în administrația publică locală. De altfel, unul dintre obiectivele noastre strategice este de a include dimensiunea de gen în toate activitățile pe care le realizăm. De aceea, suntem optimiști față de această cooperare”, a spus în încheiere Viorel Furdui.
Acordul de cooperare își mai propune organizarea unei Conferințe naționale ce va întruni toate femeile primare, dar și reprezentanți ai Parlamentului, administrației publice centrale, mediului academic și forului diplomatic. De asemenea, se vor organiza zece vizite de studiu și schimb de experiență pentru femei primare și consiliere din toată țara în mai multe localități de succes din R. Moldova.
Acordul de cooperare cu Congresul Autorităților Locale este semnat de UN Women, prin intermediul Programului ONU „Femeile în politică”, care este implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.