Încă un parc fotovoltaic modern a fost construit prin Programul Național „Satul European”. Centrala electrică se întinde pe un teren de 1,6 hectare în satul Cîrnățeni, raionul Căușeni, fiind amplasată într-o zonă pustiită a localității care, până nu demult, servea drept pășune. Proiectul a prevăzut instalarea a 660 de panouri fotovoltaice cu o capacitate totată de 300 de kilowați pe oră.

Potrivit primarului localității, Oleg Savca, ideea de a construi un parc fotovoltaic a apărut în anul 2022, în contextul crizei energetice cauzate de războiul dus de Federația Rusă în Ucraina. Primarul spune că a fost motivat și de faptul că zeci de gospodării din țară rămâneau fără electricitate atunci când infrastructura energetică a statului vecin era bombardată. Decizia de a aplica la Programul Național „Satul European” pentru a obține finanțare și a construi acest parc nu s-a lăsat așteptată.

Lucrările au început în anul 2023, iar parcul a fost dat în exploatare în luna iunie 2024. Până acum, cele 660 de panouri fotovoltaice au produs peste 84.000 de kWh de energie electrică.

„Datorită finanțării obținute de la Guvernul Republicii Moldova și contribuției noastre, am reușit să transformăm energia solară în energie electrică și să eficientizăm localitatea din punct de vedere energetic. Centrala noastră generează energie electrică între 230 și 290 de kWh în orele de vârf. Energia electrică produsă ajunge în rețea către furnizorii de pe piața din Republica Moldova. Preconizăm că investiția totală, de aproape șase milioane de lei, să fie recuperată în mai puțin de zece ani”, afirmă primarul.

Oleg Savca mai menționează că parcul urmează să treacă în gestiunea întreprinderii, fondatorul căreia este Consiliul Local Cârnățeni, care va administra resursele financiare obținute din vânzarea energiei electrice. Din aceste fonduri, sunt deja planificate diferite proiecte de dezvoltare a localității.

„În luna iulie, au fost produși în total 61.912 kW. Dintre aceștia, 34.723 de kW au fost vânduți pe piața internă la un preț de 1,15 lei per kW, fără TVA, iar 27.189 de kW au fost vânduți pe piața externă a Republicii Moldova la un preț de 1,72 lei per kW. Sperăm ca banii pe care-i vom recupera în următorii ani să-i investim în dezvoltarea satului Cârnățeni, inclusiv în construcția trotuarelor, a terenurilor de joacă pentru copii și în reabilitarea drumurilor din localitate, care necesită reparație”, a adăugat Oleg Savca.

Valoarea totală a investiției în acest proiect se ridică la aproape șase milioane de lei, din care cinci milioane au fost oferite de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar aproape 870 de mii de lei reprezintă contribuția localității.

Imprimare