Un nou post de salvatori şi pompieri a fost inaugurat sâmbătă în localitatea Chişcăreni, raionul Sângerei. Unitatea a fost deschisă cu ocazia sărbătorii profesionale a angajaţilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE) „Ziua Salvatorului”, marcată pe 5 aprilie.
La eveniment a participat conducerea Serviciului Salvatori şi Pompieri, reprezentanţi ai administraţiei publice locale și ai Cancelariei de Stat.
Scopul programului este de a reduce timpul de răspuns în situaţii excepţionale şi de a asigura intervenţia promptă în caz de incendii, până la venirea echipelor profesioniste, se spune într-un comunicat al SPCSE.
La postul din satul Chişcăreni vor activa opt pompieri, care locuiesc în această comună. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale urmează să mai deschidă astfel de posturi şi în alte localităţi.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a demarat Programul de consolidare a serviciului salvatori şi pompieri în localităţile rurale în anul 2010. Până în prezent, astfel de posturi au fost deschise în 14 localităţi. Implementarea programului este posibilă cu susţinerea administraţiei publice locale. 

Imprimare