Până pe data de 22 august în oraşul Vulcăneşti urmează să fie pregătit un proiect privind construirea unui complex sportiv. Proiectul urmează să fie prezentat spre aprobare Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.
Potrivit autorităţilor de la Vulcăneşti, la ora actuală este gata pachetul de documente pentru lansarea lucrărilor de construcţie a centrului sportiv. Totodată, a fost selectat terenul unde va fi edificat complexul.
Noul centru sportiv din sudul ţării va dispune de un bazin pentru înot, o sală pentru antrenamente şi competiţii, un bloc administrativ, scrie Moldpres.
Bugetul construcţiei complexului este de aproape 25 de milioane de lei. Executivul UTA Găgăuziei a alocat circa jumătate de milion de lei pentru lucrările de proiectare.