UN GEST DE RESPECT ȘI ATENȚIE SPECIALĂ PENTRU AUTORITĂȚLE LOCALE DIN REPUBLICA MOLDOVA – PRIMII CU CINE S-A ÎNTÂLNIT COMISARUL EUROPEAN, AU FOST PRIMARII !

 22 mai 2014 conducerea și membrii Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) în număr de 50 persoane au avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dl Dacian Cioloş. La această ședință la fel a participat și șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Dl. Pirkka Tapiola. 

Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dl Dacian Cioloș le-a vorbit aleşilor locali despre avantajele economice ale Acordului de Asociere şi de Liber Schimb, dar şi despre necesitatea dezvoltării agriculturii la sate.

Oficialul european a anunțat la întrevederea cu primarii că în următorii şase ani (2014-2020) Comisia Europeană va acorda Republicii Moldova 120 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare rurală şi agricultură în cadrul programului ENPARD, cere este un program European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, destinat țărilor aflate în vecinătatea UE.

Cioloș a precizat că acest sprijin financiar va susține competitivitatea agriculturii Republicii Moldova după semnarea Acordului de liber-schimb. Prima tranșă de finanțare, în valoare de 64 de milioane de euro, va fi aprobată de Comisie până în luna iulie, a precizat Dacian Cioloș. În același context, el a arătat că Acordul de liber-schimb dintre Republica Moldova și UE, care urmează să fie semnat la 27 iunie, este favorabil producătorilor moldoveni.

Acordul permite liberalizarea pieței europene, cu excepția unor produse pentru care au fost stabilite anumite cote care depășesc exporturile moldovenești. Mai mult, comisarul european a declarat că în urma unei solicitări din partea Guvernului Moldovei, Comisia Europeană va sugera ţărilor membre ale Uniunii Europene dublarea cotei de export pentru merele, prunele, roşiile şi strugurii din Moldova. Propunerea va fi făcută până în ziua semnării Acordului de Asociere între Moldova şi UE programată pentru 27 iunie.

Este aproape sigur că Acordul de Liber Schimb şi Acordul de Asociere va fi semnat nu pentru 20 de mii de tone export anual de mere, ci pentru 40 de mii de tone, la fel şi pentru celelalte produse, a declarat Ciolaş.

Ţara noastră ar mai putea exporta, anual, în ţările Uniunii Europene 2 000 de tone de roşii şi câte 10 000 de tone de prune şi struguri. Vestea este salutată de reprezentanţii autorităţilor locale, dar care în același timp cer un sprijin mai mare pentru dezvoltarea agriculturii.

Aproximativ 40% din terenurile agricole nu se lucrează, livezile nu se lucrează cred că 95%. Este necesar o restructurare, o reformare totală şi din punct de vedere a concepţiei şi a tehnologiilor moderne, a subliniat primarul oraşului din Cimişlia, Gheorghe Răileanu.

Este foarte greu pentru primării, pentru producătorii agricoli, de a accesa fondurile, deoarece pentru a atrage anumite fonduri trebuie să ai capacitate de absorbţie, a declarat primarul satului Mereni, Anenii Noi, Eugeniu Salcuţan.

Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, la fel a negat zvonurile conform cărora semnarea Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană ar duce la invadarea pieței autohtone cu produse europene aducând argumente în acest sens.

Potrivit lui Dacian Cioloș, nu este logic ca Uniunea Europeană, cu o piață de 500 de milioane de consumatori, să aibă drept obiectiv invadarea unei piețe de circa patru milioane de consumatori. „Am văzut că s-a scris în presa de la Chișinău și poate că cineva a văzut pe pagina web a Comisiei Europene anumite prevederi stabilite pentru extinderea exporturilor comunitare și dezvoltarea comerțului prin accesarea altor piețe de desfacere pentru anul viitor în vederea dezvoltării economiei. Da, Uniunea Europeană nu ascunde că are acest obiectiv, însă este vorba despre SUA cu care noi negociem acum un Acord de liber schimb, precum și despre Brazilia, Uruguay sau Paraguay, dar și China sau alte zone asiatice. Nu văd eu de ce UE ar depăși anumite probleme legate de comerț prin exportul masiv către R. Moldova, a argumentat oficialul european.

Mai mult, Dacian Cioloș spune că UE implementează politici de protejare a mai multor sectoare necompetitive ale economiei din R. Moldova, de aceea au fost stabilite anumite perioade de tranziție, de trei, cinci și zece ani pentru accesul produselor europene pe piața de la noi. „În această perioadă, se vor face investiții, pentru ca produsele respective să devină competitive. În afară de aceasta, în cazul cărnii se stabilesc anumite cote, care au fost calculate în funcție de volumul livrat în ultimii ani pe piața din R. Moldova și s-a stabilit o cantitate medie care ar putea fi exportată aici. Deci, există elemente de protejare a pieței, a mai spus comisarul european.

Menționăm că, după semnarea de către R. Moldova a Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb, producătorii autohtoni vor putea exporta fără taxe vamale pe piața comunitară. În același timp, au fost stabilite anumite cantități, care vor putea fi livrate pe această piață, însă există posibilitatea ca acestea să fie majorate. R. Moldova este unica țară din lume care beneficiază de un regim liberalizat cu UE privind exportul vinurilor.

După întrevederea cu primarii Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş a declarat: Dincolo de întâlnirile oficiale, astăzi  am avut deja o discuție, aș zice aprofundată cu  reprezentanții primarilor din comunele rurale din Republica Moldova. Am discutat atât despre Acordul de Liber Schimb, mai ales componenta agricolă, explicând anumite lucruri, clarificând anumite aspecte care riscă să se transforme în tot felul de mituri, cum ar fi nu știu ce i se va interzice Republicii Moldova sau țăranilor. Am clarificat aceste lucruri, dar am și explicat faptul că acest Acord de Asociere nu vine doar cu componenta comercială de liber schimb, care  va crea în timp oportunități în sectorul agroalimentar din Republica Moldova pe piața europeană, dar vine și cu un program de asistență financiară pentru ca autoritățile publice din Republica Moldova, pentru ca agricultorii să poată  să beneficieze prin investiții, prin informare, promovare a acestor oportunități ale Acordului de Liber Schimb. Am vrut să mă văd cu primarii pentru că așa cum în Uniunea Europeană, în politica de Dezvoltare Rurală nu sunt implicați doar agricultorii și doar activitatea economică directă agricolă, ci și primarii, colectivitățile locale și problematica legată de calitatea vieții în mediul rural.

Sper ca împreună cu Guvernul să reușim ca prin aplicarea programului european de vecinătatea pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (ENPARD), pentru care Republica Moldova va avea o alocare în valoare de 120 de milioane de euro în perioada următoare și mai exact din acest an până 2017, să putem face în așa fel încât aplicarea acestui program să beneficieze atât sectorul agroalimentar al Republicii Moldova pentru a se moderniza, dar să se vadă rezultate la bază,  în mediul rural, să crească și calitatea vieții și chiar și micii producători să beneficieze de acest program.

Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM: tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, 0(22) 21-32-35, e-mail: info@calm.md 

 































Imprimare