Gestionarea crizei refugiaților este o nouă provocare pentru Tamara Macovei, care a devenit primară a comunei Ucrainca, Căușeni, în rezultatul alegerilor locale din 21 noiembrie 2021. Scrutinul a fost necesar în rezultatul decesului primarului Ion Crivoi, cauzat de COVID-19.
În Ucrainca sunt 41 de refugiați, cei mai mulți dintre aceștia și-au găsit adăpost la rude. „11 refugiați au fost plasați în cadrul centrului comunitar multifuncțional din localitate, restul au fost cazați la rude. Am acceptat să găzduim refugiații în cadrul centrului deoarece dispunem de condițiile necesare. O singură persoană străină avem în localitate, restul sunt rude”, explică aleasa locală.
Alți locuitori ai comunei au pregătit bucate și au mers de mai multe ori la Palanca pentru a fi alături de cetățenii ucraineni care fug din calea războiului.
Tamara Macovei spune că a primit ajutoarele solicitate de la autoritățile centrale. „Am distribuit refugiaților pachete cu produse alimentare și de igienă. Două familii din Ucraina și-au lăsat copiii în grija bucinelor care locuiesc la noi în sat. O bunică are în grija sa patru nepoți, alta trei, sigur că am avut grijă să le acordăm ajutor.”
Aleasa locală vizitează aproape zilnic refugiații cazați în centrul de plasament care se află în apropiere de primărie. „Urmăresc condițiile în care sunt cazați, dar și care este starea acestor oameni. Ne bucurăm să constatăm că deja doi copii ucraineni frecventează grădinița din localitatea noastră, la școală nu pot merge deoarece nu cunosc limba română, cunoaștem însă că unii dintre ei au lecții în format on-line. Copiii s-au împrietenit între ei, îi văd adesea prin sat împreună sau jucându-se pe stadion.”
Printre dificultățile pe care le întâmpină în această perioadă, Tamara Macovei afirmă că e destul de costisitoare întreținerea centrului comunitar. „Este nevoie de cheltuieli suplimentare pe care trebuie să le suporte primăria pentru căldură, lumină, gaz. Nu avem altă soluție, ne gândim că poate cei 3500 de lei destinați familiilor care găzduiesc refugiați ar putea fi transferați localității pentru a acoperi aceste cheltuieli.”
Comuna Ucrainca din Căușeni se află la hotar cu Ucraina și se învecinează cu o singură localitate situată în Republica Moldova – satul Tocuz. Hotarul lipsea în perioada Uniunii Sovietice, ceea ce a facilitat cunoașterea și înrudirea unor conaționali de-ai noștri cu cetățeni ai Ucrainei.
Până a fi aleasă de cetățenii localității în calitate de primară, Tamara Macovei a activat 25 de ani în calitate de secretară a Consiliului local din Ucrainca.