O echipă de experți de excepție și cei mai activi membri AdB au ajuns cu Turneul Alianței AdB în centrul țării. De această dată, gazda evenimentului a fost Asociația de băștinași din Budești.🤝Cei 60 de reprezentanți ai 18 Asociații de Băștinași din zona centru a țării au discutat într-o manieră sinceră și deschisă:
✅principalele provocări, care sunt tot mai multe în ultima perioadă
✅cauzele problemelor existente
✅soluțiile care ar transforma radical situația AdB-urilor.
Totodată, a fost menționată:
✅Valoarea și aportul adus de Asociațiile de băștinași în dezvoltarea multidimensională a comunităților
✅Rolul de liant dintre actorii comunitari și Diasporă
✅Potențialul sporit al tuturor AdB-urilor din țară în contextul uniunii dintre acestea.
📌Tatiana Solonari, responsabilă de dezvoltarea instituțională PNUD/MiDL, a punctat în cuvântul de salut: ,,Asociațiile de băștinași sunt unice în lume ca model de acțiune – pe de o parte se implică în toate domeniile dezvoltării comunitare în parteneriat cu autoritatea publică, iar pe de altă parte, țin aproape băștinașii în acest demers. În decursul celor șase ani de la crearea primelor AdB-uri, în țară sunt multe exemple frumoase când Asociația de Băștinași este un actor-cheie în dezvoltarea comunitară, iar Administrația publică locală nu-și mai imaginează implementarea strategiei de dezvoltare locală fără acest nucleu„.
Solonari a mai menționat că este foarte important ca AdB-urile să-și cunoască adevărata valoare și contribuție aduse la nivel local, astfel încât să intre în dialog, relații de parteneriat și cooperare cu primăria și alți actorii locali în baza unor acorduri de parteneriat, discuții și aranjamente clare. Toate acestea pentru a delimita rolul și viitoarea contribuție cu care acestea pot veni. ”Pentru a reprezenta cu adevărat o forță la nivel național, vă îndemnăm să vă asociați. Alianța Asociațiilor de băștinași este o platformă necesară care își propune să contribuie la dezvoltarea AdB-urilor și să consolideze rolul acestora la nivel local și național”, a punctat Tatiana Solonari.
📌Anastasia Rusu, directoare executivă AdB Cimislieni De Pretutindeni a accentuat: ,,În ultimii trei ani, AdB-urile împreună cu autoritățile locale au depășit două crize. Asociațiile de băștinași au demonstrat că sunt solidare, pot contribui și știu cea mai sigură cale către soluții. Or, țara începe de ACASĂ. Suntem diverși, însă provocările și problemele sunt, în mare parte, aceleași. Tocmai de aceea credem că o platformă unică ne-ar ajuta să susținem AdB-urile în demersurile lor. Alianța AdB își propune să facă campanii de lobby și advocacy pentru obiective de dezvoltare locală, să organizeze platforme de instruire prin organizarea vizitelor de studiu și instituirea ”Bursa AdB”, dar și să stabilească relații de cooperare cu Asociațiile Diasporale în scopul cuplării posibilităților de suport din diasporă cu necesitățile locale. Vrem să avem o colaborare durabilă și strânsă. Vă îndemn să aderați la Alianța Asociațiilor de băștinași pentru a ne a asigura o platformă de creștere #UnițiACASĂ”.
📌Aliona Țurcan, expert senior CICO, a enumerat modalitățile de aderare la Alianța AdB ,,La Alianța AdB pot adera Asociații de băștinași înregistrare sau grupuri de inițiativă, dar și ONG-uri care sunt gata să preia în activitatea lor componenta de migrație și dezvoltare locală”.
Etapele aderării sunt:
1. Convocarea Consiliului sau Adunării generale a membrilor AdB, după caz, unde se va discuta și decide participarea la constituirea Alianței;
2. Perfectarea procesului verbal al ședinței;
3. Prezentarea procesului verbal pentru procesare (până la 20 august) la adresa alianța@cudragpentru.md cu subiect ”Acte pentru aderare Alianta”; Detalii puteți cere la adresa de mail alianța@cudragpentru.md printr-un mesaj cu subiectul ”Cerere model procese verbale” sau numărul de telefon 078146880.
4. Participarea la adunarea de constituire a Alianței AdB la 9 septembrie curent, pentru a: ✔semna memorandumul de constituire al Alianței AdB, ✔aproba Regulamentul de funcționare al Alianței, ✔alege organelor de conducere, președintelui și a secretariatului Alianței AdB.
❗Termen limită pentru expedierea procesului verbal semnat – 22 august 2022, la mailul mentionat mai sus. 📝Așa cum agenda fiecărei întâlniri din cadrul Turneului AdB este compusă din două părți, după partea de discuții au urmat prezentarea rezultatelor obținute de AdB gazdă.
📌Maricica Proca, directoarea executivă a AdB ”Budești casa părintească” a menționat: ,,Din momentul fondării Asociației de Băștinași din Budești în localitate au fost implementate șase proiecte cu valoare economică, socială și culturală sporită. AdB consultă, implică și sinerigzează comunitatea și băștinașii, agenții economici și potențialii beneficiari. Astfel, dezvoltăm localitatea de baștină. Cu drag pentru ACASĂ, cu drag pentru Budeşti!„
La final, participanții s-au deplasat în teritoriu pentru schimb de experiență, astfel au vizitat mai multe locații la dezvoltarea cărora a contribuit AdB Budești în parteneriat cu autoritatea publică locală. Toate în cadrul traseului turistic ”Budești sat de vacanță”: Complexul sportiv FC ”Sportul”, Complexul alimentar ”Diamond”, Centrul de Informare Turistică și Muzeul localității Budești, Pensiunea ”Sofia”, Clubul de hipism ”Sparta”, Fabrica de bere ”Keller Holz” și Centrul pentru Copii și Tineret ”Udo Jurgens”.
Turneul de informare a asociațiilor de băștinași își propune: ☑ prezentarea obiectivelor Alianței AdB (echipa, scop, misiune, viziune, planuri de lucru, beneficii oferite pentru AdB-uri). ☑ reflectarea asupra rezultatelor obținute de AdB în fiecare regiune a țării. ☑consolidarea relațiilor între AdB-uri. ☑ identificarea persoanelor ce pot deveni membri activi ai Alianței (președinte, parte a comitetului de conducere, secretariat). ☑selectarea membrilor pentru departamentele Alianței AdB.
Participanții vor beneficia de: ✅ instruire, ✅vizită de studiu pentru a învăța din experiența la AdB gazdă, ✅ alimentare, ✅ rambursarea cheltuielilor de drum, ✅materiale de vizibilitate pentru echipa AdB. 📣Turneul Alianței AdB continuă, iar dacă vă doriți mai multe detalii vă așteptăm la Manta pe 26 iulie.
🤝Alianța Asociațiilor de Băștinași este un grup de inițiativă creat de reprezentanți ai unor Asociații de băștinași care își propun să sporească nivelul de implicare și cooperare a AdB-urilor, băștinașilor, diasporei și cetățenilor pentru dezvoltarea locală și a țării. #UnitipentruACASA
Text și foto: Feoctista Colta, junior AdB BAȘTINA CARPINENI