După cum bine se cunoaște, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, acord care a intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2014. Prin semnarea acestui document Republica Moldova și-a asumat anumite obligații, printre care și cea de armonizare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.
O componentă importantă a Acordului de Asociere reprezintă Protocolul privind accesul Republicii Moldova la Tratatul comunitar pentru Energie. În acest sens statul nostru are obligația, până la sfârșitul anului 2014, să finalizeze transpunerea în legislația națională a Directivei Privind reducerea conținutului de sulf din anumiți combustibili lichizi (Directiva 1999/32/CE).
Actul reglementator sus menționat are drept scop reducerea emisiilor de dioxid de sulf, rezultate din arderea anumitor tipuri de combustibili lichizi. Astfel vor fi reduse efectele nocive ale acestor emisii asupra mediului și sănătății populației. Reducerea emisiilor respective urmează a fi realizată prin impunerea unor valori limită pentru conținutul de sulf din combustibilii respectivi și anume păcură, motorină și combustibilul pentru nave.
Conform prevederilor actului reglementator, în urma armonizării legislației naționale cu cea a UE, conținutul maxim de sulf în păcura utilizată pe teritoriul Republicii Moldova nu va depăși 1% din masa totală a combustibilului. În cazul motorinei valoarea dată este și mai mică și se va limita la doar 0,1 % din masă. Iar în ceea ce privește sulful din combustibilii marini utilizați la nave, valoarea limită a acestuia trebuie să nu depășească limita de 1 % până pe 31 decembrie 2014 și 0,1% începând cu anul 2015.
Totodată actul reglementator care urmează a fi elaborat pentru transpunerea directivei UE va prevedea și unele excepții. Astfel până la 31 decembrie 2015 instalațiile mari de ardere cu capacitate de peste 50 MW nu vor cădea sub incidența actului reglementator respectiv.
Reieșind din cele de mai sus Ministerul Mediului recomandă primarilor, reprezentanților APL, reprezentanților societăților comerciale etc. să solicite de la furnizorii de combustibili lichizi certificatele de calitate și să verifice calitate materialelor procurate, astfel încât cantitatea de sulf să nu depășească cotele stabilite de actul normativ.
Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la Direcția prevenirea poluării și managementul deșeurilor din cadrul Ministerul Mediului.