De multe ori auzim că Moldova a primit din partea UE sume mari de bani, însă de mai puține ori auzim ce s-a făcut de fapt cu ei. De aceea, echipa #diez a încercat să găsească lucruri făcute pe bani europeni, despre care nu prea se vorbește, dar care au un impact în viața de zi cu zi a cetățenilor din Moldova.

#1. Medicină

Cel mai mare proiect realizat de autoritățile din Moldova cu sprijinul donatorilor europeni este o nouă secție de chirurgie, deschisă la începutul lunii mai, 2014, la Spitalul Clinic Republican. Blocul cu o suprafață de 10 mii m.p. s-a construit timp de doi ani. Acesta include 16 săli de operație moderne, 75 de paturi de terapie intensivă, un bloc de sterilizare a echipmentului, un laborator de analize de urgență și metabiopsie, o bancă de sânge și o încăpere pentru colectarea și neutralizarea deșeurilor medicale.

Se presupune că în fiece an, în noul bloc, vor putea fi tratați de la 25.000 la 35.000 de pacienți.

#2. Alimentare cu apă

Proiectul de reconstrucție a sistemului de alimentare cu apă și canalizare din raionul Călărași, realizat în perioada 2011-2012. Peste 25,5 milioane de lei au fost investiți în construcția sistemelor de epurare a apelor uzate cu un volum de 1.400 de metri cubi, construcția unei noi conducte de alimentare cu apă cu o lungime de 400 m, renovarea completă a două stații de pompare a apei și 2,5 km de rețele de canalizare. Proiectul furnizează apă potabilă de calitate pentru circa 18 mii de oameni din regiune și a creat 13 locuri noi de muncă.

#3. Vinuri mai bune

În noiembrie 2010, Moldova a semnat un acord cu Banca Europeană de Investiții (BEI) cu privire la lansarea programului „Filiera Vinului”, care prevede acordarea împrumuturilor concesionale în industria vinului cu scopul de a o moderniza. Programul este în valoare de 75 milioane euro și va fi realizat până în anul 2016. Aproximativ 20 de companii vinicole moldovenești au participat la proiect și au obținut peste 21 milioane euro pentru modernizarea producției de vin și îmbunătățirea calității acestuia.

#4. Grădinițe

Datorită proiectului „Parteneriatul global în domeniul educației”, cu un buget total de 4,4 mln dolari (anul trecut fiind transferați 1 mln dolari) doar în 2013 au fost deschise 11 grădinițe noi în țară, și încă 25 grădinițe au fost reparate, mobilate și echipate cu cele necesare. Din 2009 numărul grădinițelor de copii din țară a crescut de la 1349 până la 1418, iar numărul total al locurilor în acestea a crescut cu circa 14%.

#5. Locuri de muncă. Experiență germană

În Moldova au venit mai multe companii mari, printre care și Draexlmaier. Odată cu venirea acestora, pe lângă fluxul de investiții, se soluționează o serie de probleme aferente. Cum ar fi: se creează noi locuri de muncă, în cazul Draexlmaier este vorba de aproape 3 mii de locuri ocupate de specialiști moldoveni. Totodată, lansarea liniilor de producție înalt tehnologizate stimulează reformarea sistemului național de învățământ profesional, întrucât companiile care su decis să-și deschidă linii de producție, s-au confruntat cu problema lipsei specialiștilor calificați. Ca urmare, investitorii germani și austrieci implementează în Moldova experiența din țările lor, aplicând propriile sisteme de selectare și pregătire a cadrelor profesionale. În timpul apropiat, la Strășeni, este planificată deschiderea unui Centru de Instruire Tehnică, care se va axa pe pregătirea specialiștilor pentru aceste întreprinderi, de la muncitori la ingineri sau manageri.

Mai multe detalii despre investițiile Uniunii Europene citiți în cel de-al doilea număr alGhidului Uniunii Europene în Moldova. Investiții.

Imprimare