Satul Giurgiulești este așezat într-un colț de țară, pe-un picior de plai, legănat de valuri, loc unde apele îndrăznețe ale Prutului împletesc de veacuri cununi cu apele Bătrânei Dunări. Pitoresc, atractiv, sat domnesc – trofeu râvnit de domnitori. Giurgiuleştiul a fost danie logofătului Neagoe, îl primise în dar de la Alexandru cel Bun (1399-1432). Mai târziu, Petru Voievod cel Bătrân (Rareş) (1527-1538; 1541-1546), fiul natural a lui Ştefan cel Mare, dăruiește satul Giurgiulești Sfintei Mănăstiri de la muntele Sinai, altă dată a fost donat mănăstirii Pobrata, a mai fost pus în stăpânire călugărilor de la Sfânta Mănăstire Suceviţa.
„Zbuciumată soartă” a trăit satul Giurgiulești aflat în calea războaielor tătarilor, turcilor, nemților. Lupte decisive s-au dat la Dunăre. Documentele de la 14 decembrie 1769 confirmă că conducătorul de oști rus P.A. Rumeanțev raportează Ecaterinei a II-a…: „Dușmanul este oprit la Prut, la Giurgiulești”. Bogată și impresionantă istorie avem a împărtăși tuturor celor interesați de neam și țară. Vă invităm să ne vizitați spectaculosul Muzeu al satului: „Cultură și civilizație la Gura Prutului”.
Astăzi Giurgiuleștiul este sat port, unicul din țară cu căi de acces și comunicare terestre, feroviare, fluviale, maritime. Localitatea Giurgiulești devine un important centru strategic și economic. „Poarta de sud” a țării este deschisă spre civilizație, democrație și bunăstare. Giurgiuleștenii, în număr de circa trei mii, gospodari și frumoși la suflet sunt mândri de satul nostru, de numele de giurgiuleștean. În decursul a ultimilor 10-15 ani este satul unde mulți prind „rădăcini”. Potrivit unei zicale a locului „Cine a reușit să bea apă din Dunăre nu mai are șanse să plece de la Giurgiulești”. Chiar și așa, cu părere de rău mulți tineri au luat drumul străinătății pentru a-și croi un viitor mai sigur.
Totuși, Giurgiuleștiul este un sat viu, dotat cu rețele de gaze naturale și sistem de asigurare cu apă potabilă de la 6 fântâni arteziene cu adâncime 125-135 m, proiect de canalizare în implementare, rețele de telefonie fixă și mobilă, internet fibră optică., urmează un ambițios proiect de renovare a drumurilor locale. Atractivitatea satului se confirmă, în primul rând, prin locația reușită cu trecerile de frontieră spre Galați, România și Reni, Ucraina, dar și prin oportunitățile de a te anga în câmpul muncii. O sursă importantă care generează de locuri de muncă este PILG – Portul Internațional Liber Giurgiulești, unde activează peste 40 de agenți economici. Recent își deschide activitatea Fabrica de Ulei al Grupului Trans Oil. Cei de la fabrică declară că, în special, sunt preocupați de plecarea resurselor umane din țară și sunt gata să atragă specialiști nu doar cu salarii decente, competitive, ci și prin crearea condițiilor favorabile de muncă: transport, prânzuri și dejunuri precum și asistență medicală. În Giurgiulești sunt și alte oportunități de angajare: Gara Ferovială, Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal, Unitatea de Pompieri, învățământ ș.a., unii giugiuleșteni se angajează chiar și la Galați, România.
De când se știe, primarei Tatiana Gălățeanu i-a păsat de frumosul din jurul ei și a încercat prin aportul personal să schimbe lucrurile, să le dea o nouă viață, să aducă bucurie și satisfacție oamenilor din jur. Această dedicație a fost remarcată începând cu activitatea sa în cadrul liceului. Împreună cu elevii săi au crescut învățând mult unii de la alții, au soluționat probleme, au construit relații, au căpătat încredere în ei înșiși dar și alți oameni. „Acea perioadă a fost minunată, memorabilă, iar astăzi mă mândresc cu elevii mei”, ne spune Tatiana Gălățeanu. De aici a pornit și dorința de a schimba urâtul în frumos în satul său natal Giurgiulești. Când spune cuvântul frumos se referă la relația dintre oameni, cea dintre oameni și natură, la tradiții, obiceiuri, istorie…acesta a fost crezul primarei de când cetățenii satului i-au încredințat mandatul. „Cineva spunea că și soarele, cât e el de soare, oricum nu reușește să-i încălzească pe toți, cu atât mai mult o singură persoană, chiar de este primar, nu are bagheta fermecată.”
Cei zece ani de activitate a primarei Tatiana Gălățeanu au fost o perioadă de multă muncă, provocări, emoții, căutări, dezamăgiri, insuccese, impasuri, trădări, epuizări, echipă, mobilizare, consecvență, succese, realizări și rezultate așteptate. Unul din multele proiecte de succes dezvoltate în localitate este reparația capitală a grădiniței de copii „Albinuța”. Astăzi, cei 115 copii beneficiază de condiții foarte bune de activitate în instituție: noduri sanitare adecvate, spații încăpătoare, luminoase, alimentație de calitate subvenționată din sursele bugetare locale.
Liceul Teoretic cu profil sportiv „M. Sadoveanu” este frecventat de circa 300 elevi. Chiar dacă instituția este în gestiunea autorităților locale de nivelul II, în decursul ultimilor ani primăria Giurgiulești a investit considerabil în baza materială a școlii: reparația blocului claselor primare, a cantinei liceului, dar și a celor trei nivele ( peste 4 mln. lei), creând condiții adecvate de funcționare a instituției.
Tot cu gândul și grijă la cetățeni săi, APL din Giurgiulești a investit și în sănătate. Astfel, Centrul de Sănătate Giurgiulești a fost reparat, mobilat și dotat cu echipamente de laborator de ultimă generație.
Un alt proiect de suflet al primarei a fost să renoveze Casa de Cultură – centrul cultural al satului, unde peste 60 de copii și trei ansambluri model, cu drag de neam și de folclor, de dans și cântec, transmit din generație în generație nu doar Hora ca la Giurgiulești, dar duc faima satului peste mări și țări. „Înțelegem perfect că avem nevoiei încă de multă, multă cultură în satele noastre. Încurajăm și susținem prin orice mijloace cultura în sat. Tot aici, în Casa de Cultură descoperiți și lumea bogată a cărților în biblioteca comună a maturilor și copiilor, dotată cu calculatoare, mobilier nou și cu un bogat fond de carte pentru toate vârstele”, ne spune Tatiana Gălățeanu.
Localitatea Giurgiulești este printre puținele localități din țară care celebrează sărbătorile creștine pe stil nou și prăznuiește Hramul Bisericii Sf. Mare Mucenic Gheorghe tot pe stil nou – 23 aprilie. „De curând, satul are stemă și de rând cu drapelul țării, flutură mândru și drapelul satului meu, părticică din steagul Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.
Faimosul Muzeu al satului „Cultură și civilizație la Gura Prutului” este cartea de vizită a localității, clădire datată de la 1936 a fost construită de autoritățile române din jud. Galați, cu destinație Școală. „Noua clădire impunătoare a adus lumină în viața grea a copiilor din acele vremuri, care învățau în clase dispersate prin casele sătenilor. De prin anii 1970 această clădire a găzduit renumita Stațiune a Tinerilor Naturaliști, fondată de vestitul biolog, profesor din cadrul școlii medii din sat – Dl Hioară Vasile, care s- a învrednicit de titlu de Învățător Emerit al RSS Moldovenești. De pe la sfârșitul anilor 90 și până acum 10 ani, clădirea a fost uitată de lume, de autorități și ajunse în situație de mare risc de demolare, cu acoperiș deteriorat, cu niște rămășițe de geamuri și uși, cu pereți spălați de ploi și timp”, ne explică primara. Datorită alesei locale, imobilul a fost renovat și înapoi la lume dat.
„Muzeul este o „bijuterie„ prețioasă a satului. Trecându-i pragul descoperi istoria adevărată a locului, te întorci înapoi în vremuri cu „filmul” deja regizat și incredibil de viu despre viața și traiul amar al străbunilor noștri, pe care ar trebui să o cunoască și să o simtă fiecare giurgiuleștean. Tot la muzeu veți descoperi ceva inedit ce nu cred că mai există undeva în țara noastră – colecția bogată de animale și păsări împăiate, rămasă moștenire de la regretatul Dl Vasile Hioară, majoritatea viețuitoare din mica noastră Deltă a Dunării. Lucrările meșterilor populari cioplitori în lemn, Dumitru Costandachi, Nicolai Luncă și prețioasele lucrări brodate manual de meșterița populară Aurica Cazacu sunt, de asemenea, expuse în cadrul muzeului din Giurgiulești.”
Satul Giurgiulești vă așteaptă mereu cu „Poarta Neamului” deschisă. Pășind prin ea ajungi în impresionantul Parc al Generațiilor, deschis la 29 iunie 2019, de Ziua Dunării. Aici bunicii, părinții, adolescenții și copiii își găsesc refugiu și ocupații după placul fiecăruia: teatru de vară în aer liber, foișor, echipamente de joacă și de sport pentru toate vârstele. „Tot aici se încing în hora noastră strămoșească, așa ca la Giurgiulești, împreună toate generațiile. Nicăieri nu veți găsi, decât la Giurgiulești în parc- Leagănul bunicilor și părinților noștri. „Pentru vizitatori, aici am adus și bogăția cea mare a locului – Dunărea”, susține Tatiana Gălățeanu.
Un alt punct de atracție este Stejarul a lui Moș Andrei… falnic, mândru, încă tânăr și viguros la acei 100 sau 200 de ani. Îl găsim singur, în bătaia vântului, împăcat cu liniștea câmpului, la vreo 5 km depărtare de sat, poate puțin cam trist de povara anilor. „Poposind la stejar de fiecare dată ni-l închipuim pe acel Moș Andrei – un țăran în opinci, îmbrăcat cu boandă și căciulă din piele de cârlan, în straie din pânză de casă, cu mâinile bătătorite și crăpate…într-o primăvara, a sădit o mlădiță de stejar, la sigur a rostit și rugăciunea ca să crească mare, puternic să nu-l poată doborî nici furtuna, nici omul cel rău, să stea falnic, să asigure veșnicia satului și să dea frumusețe locului – Giurgiuleștiului. Stă și acum semeț și în singurătatea lui este bucuros atunci când îl vizitează oamenii.”
Un șir de alte proiecte au fost realizate la Giurgiulești: un dig de protecție deasupra satului pentru a-l proteja de viiturile apelor pluviale, un ministadion de fotbal a fost recent reparat, o modernă sală de fitness, o piață agroalimentară amenajată, trotuare pe traseul național, iluminare stradală în proporție de 80 la sută, etc. „Bineînțeles că succesul nu este doar al primarului, este al cetățenilor, al consiliului local, al echipei de la primărie – săracă la număr, însă bogată în specialiști profesioniști, dedicați, energici, care cu responsabilitate și de multe ori cu spirit de voluntari își onorează obligațiile de serviciu.”
Tatiana Gălățeanu consideră că pentru aleșii locali are un rol esențial și suportul permanent, calificat și profesionist acordat de experții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
„De la momentul înființării CALM-lui și până în prezent, autoritățile locale, primăriile, au devenit mai puternice, mai informate, mai auzite, primarii mai siguri și mai liberi în acțiuni. Cândva legile „veneau de sus” și trebuiau primite de noi toți așa cum le vedeau doar cei de sus, dar a devenit cert un lucru, că abordările trebuie să se schimbe radical, că legile trebuie să reflecte necesitățile cetățenilor și că primarii sunt cei care le cunosc de la „sursă”. Astăzi primăriile sunt entitățile de la care cetățenii așteaptă rezolvarea tuturor problemelor fie de ordin privat, fie legate de comunitate. Evident că este destul de dificil în condițiile când către primării sunt înaintate o mulțime de competențe dar, din păcate, fără „libertatea” de a decide și acționa conform necesităților locale. Astăzi CALM-ul ne este un partener sigur și dedicat, avem permanent sprijinul experților CALM în a găsi soluții pentru multele probleme și provocări pe care le întâlnim în activitatea zilnică. Viorel Furdui directorul curajos și „bătăios„ este persoana profesionistă care ne reprezintă pe orice platformă, în stăruința de a obține rezultate eficiente în prestarea de servicii cât mai eficiente cetățenilor localităților noastre.”
Tatiana Gălățeanu afirmă că un sprijin aparte în rețeaua CALM îl au femeile primare. „Noi, femeile, am demonstrat cu vârf și îndesat că nu suntem mai inferioare în niciun fel bărbaților. Astăzi avem o rețea bine organizată, cu strategie de viitor elaborată, cu experți alături care ne încurajează, cu posibilitatea de a prelua una de la alta bune practici și astfel reușim să facem față multor provocări, căpătând tot mai mult încrederea cetățenilor noștri. Ași menționa că noi, femeile, suntem cu mult mai organizate, mai creative și mai sensibile la unele probleme sociale legate de copii, mame, bătrâni. Și așa încet, încet, dispar și stereotipurile. În cadrul Rețelei Femeilor CALM am devenit mai informate, mai sigure, mai îndrăznețe și mai puternice.”
Visele pe care le are primara de la Giurgiulești le consideră firești, ale unei femei cu responsabilități depline asumate în fața unei comunități de oameni care și-au pus speranțele în schimbare spre bine a situației actuale, în toate sferele vieții unui sat. „Visele mele sunt legate de bunăstarea cetățenilor satului meu, prin realizarea multor proiecte care să genereze încrede în ziua de mâine, locuri de muncă acasă, copii întorși la vatră, bătrânețe asigurată, stabilitate și liniște în țară…nimic mai mult. …Dar, pentru toate acestea este nevoie ca toți împreună, începând de la cetățenii simpli și până la cei mai înalți demnitari, prin dorință comună, să ne conjugăm toate eforturile și să ne dorim toate acestea aici, la noi acasă. Poate este spus declarativ, dar cu siguranță că fiecare suntem responsabili de modul cum trăim, cum coabităm între noi, cât de armonios „ne înțelegem cu natura, cu mediul înconjurător …dar ca să construim aceste relații sănătoase nu avem nevoie de bani, de lipsa cărora de multe ori încercăm să ne plângem. Oricând și oriunde este nevoie de mai multă omenie.”