Delegația Republicii Moldova la Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei a avut o întrevedere la Strasbourg cu președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Leendert Verbeek, echipa de monitorizare și raportorii pentru Republica Moldova Marc Cools și Gunn Marit Helgesen. În cadrul întrunirii au fost discutate situația actuală din cadrul Administrațiilor Publice Locale din Republica Moldova, evoluția acestora în ultima perioadă și problemele cu care se confruntă APL. În special, au fost abordate problemele legate de descentralizare și reforma APL, imperfecțiunea și lacunele procesului de dialog/consultare între APC și CALM în domenii cheie precum politica bugetar-fiscală pentru 2023, planurile autorităților centrale în ceea ce privește compensațiile și creșterea veniturilor în bugetele locale, noul concept de remunerare, conceptualizarea reformei administrației publice, etc. Toate aceste domenii fundamentale și de importanță majoră pentru APL au fost în afara unor discuții și negocieri prealabile . De asemenea, s-a discutat despre problemele financiare, cheltuielile pentru întreținerea instituțiilor, în special a celor preșcolare și riscul ca multe autorități locale, care nu au venituri suplimentare, să nu poată acoperi cheltuielile pentru personal și alte servicii pentru anul 2022, achizițiile publice, alegerile și codul electoral, dar și remunerarea precară a funcționarilor din APL.
În opinia membrilor delegației, cauza apariției și perpetuării majorității problemelor actuale din domeniul APL, reprezintă faptul că descentralizarea și domeniul democrației locale așa și nu au fost recunoscute drept unele importante și strategice. Dimpotrivă, acestea au fost desconsiderate, ceea ce a generat mai multe confuzii și acțiuni contradictorii din partea autorităților, dar și un impact negativ asupra climatului în cadrul APL din RM.
Un subiect special a constituit cazul Primarului municipiului Hâncești, Dl. Alexandru Botnari și modul abuziv în care au acționat organele de anchetă, amintind de vremurile și presiunile asupra aleșilor locali din perioada anterioară. În opinia unor membri ai delegației, există mai multe semnale/cazuri de intimidări a aleșilor locali.
Printre actualele îngrijorări din cadrul APL, exprimate de membrii delegației, este domeniul achizițiilor publice și intenția autorităților de a reduce pragurile, în condițiile unei inflații enorme și galopante, dar și de a impune APL unele proceduri suplimentare și de a complica si mai mult activitatea APL, fără a ține cont de capacitatea administrative limitată, de lipsa de specialiștilor și gradul foarte jos de remunerare a acestora, de creșterea mare a prețurilor la bunuri și lucrări etc. Membrii delegației au avut posibilitatea să se expune și asupra altor probleme.
Reprezentanții Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei au notat toate îngrijorările menționate, au asigurat că le vor include în următorul raport pe țară și le vor discuta cu autoritățile naționale. De asemenea, va fi examinată oportunitatea organizării unei noi vizite de monitorizare.
Amintim că în perioada 25-27 octombrie 2022, la Strasbourg, Franța, are loc cea de-a 53-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei.
La această sesiune, Republica Moldova este reprezentată de către: Viorel Furdui, Director Executiv CALM; Ion Ceban, președintele delegației R. Moldova la CALRE; vicepreședinte al CALM; primarul mun. Chișinău; Maria Galiț, vicepreședinte al delegației R. Moldova la CALRE, vicepreședinte al CALM; primară a comunei Sărata Veche; Alexandru Tarnavschi, vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei.