Suflul modernizării ajunge, încet dar sigur, şi în localitățile Moldovei! Instituţiile publice din satul Puhoi, raionul Ialoveni, vor fi dotate cu sisteme de alarmă de ultimă generaţie. Pentru a reduce numărul infracţiunilor, autorităţile locale au încheiat un contract cu o firmă de pază, iar sistemele de siguranţă vor înlocui, treptat, paznicii.

Efectivul de pază al raionul Ialoveni se află la 40 de kilometri de la satul Puhoi. Din cauza distanţei mari, în cazul unei crime, oamenii legii nu reuşeau să reţină infractorii pe urme fierbinţi. Acum, însă, acest lucru va fi posibil, datorită firmei de pază din localitate şi sistemelor de alarmă.

„Sistemul de signalizare va lucra în caz de pătrundere în încăpere, anume nu numai pe uşi şi pe ferestre, dar chiar pe uşi şi acoperiş. Deodată va veni semnalul la noi, unde grupa rapid va reacţiona”, a comunicat administratorul firmei de pază, Veaceslav Toma.

Treptat, paznicii instituţiilor publice vor putea fi înlocuiţi de sistemele de alarmă. Astfel, se va reduce numărul infracţiunilor, spun autorităţile locale. Primarul asigură că oamenii nu vor rămâne fără un loc de muncă.

„În cazul în care va fi necesar la instituţiile publice să fie şi un grădinar, pentru că paznici mai făceau şi servicii suplimentare de grădinar. O unitate de angajaţi vom trece în serviciul de pază, iar alta unitate va rămâne ca grădinari”, a menţionat primarul satului Puhoi, Petru Frunze.

Directorii instituţiilor publice sunt mulţumiţi de această idee.

„Instituţia fiind una publică, e clar că are nevoie de un sistem de alarmă. Pe parcursul anilor au avut loc spargeri. Hoţii au intrat pe lângă paznici şi paznicul nu a observat nimic. La moment avem instalat sistem de supreveghere video”, a comunicat directoarea liceului din satul Puhoi, Maria Soltan.

Doritorii îşi vor procura sistemul de alarmă din cont propriu şi vor plăti lunar pentru acesta. Preţul urmează să fie stabilit de autorităţi.

Sistemele de alarmă vor fi instalate gratuit, în baza unei cereri depuse la Primărie sau la firma de pază.

Potrivit Poliţiei, în primele două luni ale anului 2016, în satul Puhoi au fost înregistrate două cazuri de furturi din locuințe și un caz de sustragere de la un agent economic, un caz de huliganism şi două jafuri.

Imprimare