În contextul lansării celui de al treilea apel din cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014-2020, marți, 19 februarie, a fost organizată o sesiune de informare pentru potențialii beneficiari. Aceasta a avut drept scop prezentarea condițiilor de eligibilitate, precum și elucidarea aspectelor importante din procesul de elaborare și depunere a proiectelor în cadrul unui program transnațional.
Reprezentanții Secretariatului Tehnic Comun al Programului cu sediul la Budapesta au relatat detalii vizând responsabilitățile în cadrul parteneriatelor formate cu scopul depunerii propunerilor de proiecte, etapele de depunere a propunerii de proiect, precum și aspectele financiare ale implementării ulterioare. Reprezentanții Cancelariei de Stat au prezentat în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră aspectele ce țin de funcționalitatea sistemului național de control și eligibilitate a cheltuielilor.
Descrierea detaliată a apelului de propuneri de proiecte, inclusiv regulile de eligibilitate şi depunere, precum şi pentru mai multe informaţii privind procesul de selecţie, poate fi accesat la următoarele link-uri: http://www.fonduri-ue.ro/dunarea, http://www.interreg-danube.eu/news-and-events/programme-news-and-events/3513. Al treilea apel de propuneri de proiecte a fost lansat la 28 ianuarie curent, iar termenul limită de depunere a expresiei de interes (prima etapă în depunerea propunerii de proiect) este 8 martie 2019.
Obiectivul principal al Programului constă în îmbunătățirea politicilor publice și a cooperării instituționale prin finanțarea proiectelor implementate de un parteneriat transnațional extins. Programul are 4 axe prioritare care includ activități ce țin de creșterea competențelor pentru inovarea în mediul social și mediul de afaceri, managementul coridoarelor ecologice, îmbunătățirea securității și eficienței energetice ș.a.