La data de 10 iunie 2016, Congresul Autorităților Locale din Moldova a organizat la Colibași, raionul Cahul, instruirea cu genericul “Bugetarea bazată pe programe şi performanţă”. Obiectivul principal al instruirii constă în consolidarea capacităților APL în domeniul bugetării în bază de programe şi performanţă la nivel local, care a început să fie aplicată în toate APL începând cu anul 2016. În mod special, instruirile date sunt destinate primarilor, contabililor din cadrul primăriilor.

Participanții la acest seminar au avut posibilitatea să discute problemele actuale care au apărut în legătură cu implementarea noilor modalități de formare și executare a bugetelor locale, precum și alte aspecte practice legate de administrarea finanțelor publice locale.

Instruirea are loc in cadrul Proiectului  Consolidarea capacităților CALM în domeniul finanțelor publice implementat de Congresul Autoritatilor Locale din Moldova, în parteneriat cuAsociația Autorităților Locale din Slovacia (ZMOS) și Asociația ofițerilor financiari din Administrația Publică Locală din Slovacia (AKE SR) și este finanțat de Oficiul Regional PNUD pentru Europa și țările CSI.





































Imprimare