Lucrările de renovare și termoizolare a școlii-internat sportive din satul Grimăncăuți, raionul Briceni, au fost finalizate.
Lucrările au fost executate în cadrul unui proiect de asigurare a eficienței energetice implementat de ADR Nord. Astfel, ziua când cei peste 150 de elevi ai școlii sportive se vor bucura de noile condiții este tot mai aproape.
Miercuri, 5 decembrie, a avut loc evenimentul de recepție la finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului. Împreună cu responsabilii de renovarea clădirii școlii și autoritățile locale, reprezentanții ADR Nord au analizat calitatea lucrărilor executate în cadrul proiectului.
Valoarea totală a proiectului de asigurare a eficienței energetice a școlii sportive din Grimăncăuți se cifrează la circa 5,11 milioane de lei, din care 4,98 milioane de lei au fost alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, iar 130 de mii de lei reprezintă contribuția Consiliului raional Briceni.