(Română) În perioada 11-12 iunie, CALM a participat la ședința Comitetului politic al Consiliului European al Regiunilor și Municipalităților (CEMR). Evenimentul ce s-a desfășurat la Constanța, România a reunit reprezentanți ai asociațiilor autorităților locale din Uniunea Europeană și din Europa de Est
(Română) Ionila Lozovan este primar al satului Pitușca, raionul Călărași. Cum a fost acest prim mandat pentru alesul local, care au fost dificultăţile cu care s-a confruntat, dar şi care ar fi soluţiile demonopolizării preţurilor la unele produse ne spune în interviul pentru calm.md.
(Română) În cadrul consultărilor publice organizate de Blocul ACUM cu tema „Autonomia locală, procesul descentralizării și aplicarea prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale în Republica Moldova experții CALM și aleșii locali au vorbit despre situația din domeniul APL, dar și care
(Română) La 11 iunie, experții CALM Ludmila Malai și Alexandru Morcov au avut o întrevedere cu primari și specialiști pentru reglementarea proprietății funciare din cadrul APL. Motivul convocării ședinței a fost noile prevederi în proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea regulamentului privind modul de corectare a erorilor comise în procesul atribuirii în proprietate a terenurilor.
(Română) Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE) a aprobat Raportul privind „Democrația locală și regională în Republica Moldova . Documentul a fost prezentat în cadrul celei de-a 36 sesiuni a CALRCE, care s-a desfășurat la începutul lunii aprilie,
(Română) Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE), în calitate de autoritate administrativă în domeniul eficienței energetice, ține să Vă informeze că în perioada 17-23 iunie un atelier de lucru în cadrul Consiliului raional Edineț cu tematica „Etapele practice pentru elaborarea Planului local de acțiuni în domeniul eficienței energetice (PLAEE)”.
(Română) Vineri, 7 iunie, experți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), aleși locali și conducerea Ministerului Finanțelor s-au întrunit în cadrul unei ședințe comune.
Subiectul principal discutat a vizat modul de implementare și impactul financiar al Legii 270/2018 privind sistemul
(Română) La 31 mai 2019 a avut loc o ședință organizată de Agenția Relații Funciare și Cadastru, urmare a demersului parvenit din partea CALM privind problemele apărute la executarea lucrărilor de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică.
(Română) Statele Unite ale Americii au una dintre cele mai complexe legislații din lume ce vizează guvernarea locală din lume. Deși sistemele municipale din multe state în SUA sunt similare în ceea ce privește politica, modelele și practica, există numeroase variații,
(Română) O delegație a CALM s-a întors recent de la Kiev, aleșii locali au avut ocazia să vadă cum funcționează Asociația Municipiilor din Ucraina – cea mai importantă organizație neguvernamentală ce reprezintă interesele guvernării locale din țara vecină. La Călărași, împreună cu
(Română) Expertul CALM Viorel Rusu a vorbit în cadrul consultărilor publice organizate de Blocul ACUM cu tema „Autonomia locală, procesul descentralizării și aplicarea prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale în Republica Moldova” despre faptul că în ultima perioadă se atestă o îndepărtare a serviciilor de cetățeni.