(Română) La data de 18 septembrie 2014, în raionul Briceni, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu
(Română) Astăzi a fost deschis pentru circulație drumul Vărzărești - Nisporeni. Astfel, transportul poate circula pe această porțiune de drum reabilitată, care asigură accesul către cele mai importante obiective din raionul Nisporeni și care scurtează accesul locuitorilor din Vărzărești spre centrul raional.
(Română) Agenția de Dezvoltare Regională Centru impelentează un proiect de construcție a unui segment de drum care va facilita accesul locuitorilor din regiune către mai multe trasee naționale.
(Română) La data de 16 septembrie 2014, în raionul Florești, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
(Română) În adresa CALM a parvenit o solicitare din partea Agenției Apele Moldovei de a veni cu un aviz la proiectul legii cu privire siguranța infrastructurii hidrotehnice.
Proiectul dat stabileşte cadrul legal în domeniul siguranţei infrastructurii hidrotehnice, cu scopul de a reduce consecinţele negative ale
(Română) În perioada 15 – 16.09.2014 a avut loc prima sesiune de instruire “Aspecte teoretice de elaborare şi management al Planurilor Urbanistice Generale” desfăşurată în cadrulProiectului „Elaborarea şi Managementul Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbană”, MIS ETC 2020, implementat de Consiliul orăşenesc Ungheni în parteneriat cu Asociaţia Zona Metropolitană Iaşi (Romania), Consiliul raional Novoselytsya (Ucraina) şi Institutul de Dezvoltare Urbană (Republica Moldova).
(Română) Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Republica Moldova în procesul de reducere a sărăciei și atingerea obiectivelor mondiale este (in)existența unui serviciu de aprovizionare cu apă și canalizare calitativ și adecvat standardelor de mediu mondiale.
(Română) Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Republica Moldova în procesul de reducere a sărăciei și atingerea obiectivelor mondiale este (in)existența unui serviciu de aprovizionare cu apă și canalizare calitativ și adecvat standardelor de mediu mondiale.