În scurt timp, sistemul de irigare Blindești va fi reconstruit şi modernizat, astfel că peste 1000 de hectare de teren agricol din Petrești, Blindești și Sculeni vor putea fi irigate. Vor fi instalate circa 29 de kilometri de țevi noi din polietilenă și oțel, vor fi reconstruite trei stații de pompare dotate cu 13 pompe performante și echipament electric, vor fi instalate sisteme de aspirație a apei etc. Toate acestea – din fondurile Guvernului SUA în cadrul Programului Compact. Costurile totale de reconstrucție a sistemului de irigare Blindești sînt de 8,3 milioane dolari USA, iar lucrările sînt efectuate de compania franceză SADE, selectată în cadrul unui concurs internațional. Reabilitarea sistemului de irigare a început în primăvara anului curent și va continua pînă în iunie 2015.
Pe 17 iunie, reprezentanți ai Fondului Provocările Mileniului (FPM) Moldova, Corporației Provocările Mileniului (CPM), conducerea Agenției Apele Moldovei, autoritățile publice locale și fermieri s-au deplasat în teritoriu, pentru a vedea pe viu cum se desfăşoară lucrările de reabilitare a sistemului de irigare Blindeşti.
“Constatăm un interes al producătorilor din localitățile respective privind trecerea la culturile agricole de valoare înaltă, care le vor putea spori veniturile și le vor oferi șanse de comercializare a legumelor și fructelor atît pe piața internă, cît și cea externă”, a menţionat, după ce s-a întreţinut cu agriculotiii locali, Valentina Badrajan, directorul executiv al FPM Moldova.
Jeffrey Goveia, vicedirectorul de țară al CPM în R.Moldova, şi el prezent la eveniment, a menționat că investiția poporului american în reabilitarea acestui sistem de irigare reprezintă o speranță pentru agricultorii moldoveni de a crește produse agricole competitive.
După reabilitare, agricultorii vor beneficia de un sistem de irigare eficient și flexibil, care le va permite să irige pămîntul în funcție de necesitate, iar apometrele mobile le vor permite să plătească doar pentru apa consumată, se arată într-un comunicat de presă al FPM Moldova.
În prezent, sistemul de irigare Blindești nu funcționează, el fiind construit în anii 70 ai secolului trecut. Pînă la începerea lucrărilor de reabilitare, se afla într-o stare deplorabilă.
Reamintim că un sistem de irigare similar, tot din fondurile Guvernului SUA, este reabilitat, în aceste zile, şi la Grozeşti, Nisporeni.
Lucia Bacalu — 30 iunie, 2014