În R. Moldova există un interes foarte mare din partea autorităților locale, dar și capacitate, de a accesa fonduri europene pentru dezvoltarea localităților, indiferent dacă sunt mari sau mici, constată directorului executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui. El a subliniat în acest sens că sarcina guvernării este să le ofere primarilor aceste posibilități. În ceea ce privește reforma administrativ-teritorială, prioritatea principală a autorităților centrale trebuie să fie lichidarea raioanelor, susține Viorel Furdui, în cadrul emisiunii „NEconfidențial” de la „Radio Chișinău”, realizată de Mihaela Dicusar.
Directorului executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui, spune că percepția precum că primarii, în special din localitățile mici, nu au capacitate de a atrage proiecte este greșită, iar acest lucru l-a arătat programul „Satul European” pentru care au aplicat mai mult de două treimi din primării.
„Asta înseamnă că în R. Moldova există o sete enormă din parte autorităților locale, interes și capacitate de a aduce proiecte în localitate. Primarii fac tot posibilul ca să aducă un proiect în localitate. Sarcina guvernării este să e ofere aceste posibilități ca primarii să le acceseze și implementeze. Elementul important se referă la faptul că există capacitate”, a spus Viorel Furdui.
În ceea ce privește anunțul recent al guvernării cu privire la creșterea salariilor pentru primari, viceprimari și secretari, Viorel Furdui atrage atenția că nu trebuie neglijați ceilalți angajați din cadrul administrațiilor publice locale.
„Precum contabilii, inginerii cadastrali, perceptorii fiscali și alte categorii, care depun o muncă enormă, fiind la limita sărăciei”, a precizat Viorel Furdui.
Referindu-se la reforma administrativ-teritorială, Viorel Furdui, susține că prioritatea principală a guvernării trebuie să se refere la raioane, care trebuie lichidate.
„Anume trebuia de concentrat pe problema raioanelor. Toți știu că aceste structuri sunt depășite, ineficiente. Mai mult decât atât, nu mai au nicio influența politică, așa cum se credea cândva în teritoriu. Ele nu mai gestionează fonduri. Banii nu mai trec pe la ei. Li s-a luat asistența socială. Am înțeles că și educația e la rând și atunci cu ce să se ocupe aceste structuri?”, a declarat Viorel Furdui.
Referindu-se la procesul de amalgamare sau așa-zisa comasare a primăriilor, Viorel Furdui a declarat la „Radio Chișinău” că primarii au păreri diferite – unii sunt împotriva procesului respectiv, iar primăriile mai mari sunt interesate de această comasare benevolă a administrațiilor locale.