Locuitorii din Costești și Duruitoarea Veche din raionul Râşcani au scăpat de mirosul urât, emanat de apele reziduale. De astăzi, ei se vor putea conecta la noua staţie de epurare a apei, ce nu poluează mediul ambiant. De noul sistem de canalizare, trasat pe o lungime de 20 de km, vor beneficia peste 400 de gospodării.

Câteva familii au reușit deja să se conecteze la sistemul de canalizare. Oamenii spun că lipsa stației de epurare a apei era o problemă pentru comunitate.

”Era foarte complicat mai ales vara. Toată murdăria curgea, practic rămânea pe teritoriu, pe pământ. Și erau terenuri de popușoi, agricole și oamenii nu puteau prelucra pământul pentru că mirosul era extraordinar”.

”Sperăm că aerul o să fie mai curat. La noi aici e frumos, e curat, e bine”.

”Toate rezidurile astea care de evacuare a apei, mai avem apă centralizată. Așa trebuia să o arunci undeva. Așa o să fie centralizat și o să fie un beneficiu pentru localitate”.

Vechea staţie de epurare nu a funcţionat zeci de ani. Lucrările de construcţie au durat patru ani și au costat 14,5 milioane de lei, bani oferiți de Guvernul Germaniei.

”Este o investiție foarte importantă pentru localitate, pentru raion întreg. Proiectul a pornit din 2010 au fost valorificate circa 20 de milioane de lei, un lucru important revine acum societății civile. Care trebuie să organizeze, împreună cu operatorul branșametul”, a comunicat viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor, Ion Stratulat.

”Succesul proiectului depinde în multe cazuri nu doar de finanțare. Noi poate avem bani, sunt ajutoare din partea partenerilor, dar dacă nu este implicată administrația publică locală și cetățenii. Nu demonstrează inițiativă, dorință”, a menţionat reprezentantul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, Alexandru Muravschi.

În prezent, în 96 la sută din orașele din Moldova există stații de epurare. Situaţia este mai gravă la sate. Doar opt la sută dintre localităţile rurale dispun de sisteme de canalizare și epurare a apei.

Foto: publika.md
Imprimare