Valentin Guțan este primar de peste 30 de ani. A câștigat toate cele șapte mandatele din primul tur. În toți acești ani localitatea a fost gazificată, drumurile au fost asfaltate, iar Cricova a devenit una dintre puținele localități ale Republicii Moldova care reușește să-și acopere cheltuielile din sursele proprii de venit. În afară de minele de piatră, în orașul Cricova  sunt înregistrați 500 de agenți economici mari și mici. Condițiile de trai din orașul Cricova nu diferă cu nimic de cele din capitală. Doar în 2015 Cricova a fost vizitată de circa 40 de mii de turiști, o performanță cu care puține alte localități din Republica Moldova se pot mândri. Valentin Guțan este primul primar decorat cu cea mai înaltă distincție de stat – „Ordinul Republicii, în semn de înaltă apreciere a muncii îndelungate și prodigioase în organele administrației publice, pentru contribuţie la promovarea transformărilor social-economice şi activitate organizatorică intense.

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a fost printre primele instituții care i-au apreciat munca acordându-i distincția de Primar Emerit.

Dle Valentin Guțan, în numele tuturor colegilor din APL, CALM Vă felicită cu ocazia recunoașterii de către autoritățile centrale ale statului a eforturilor depuse de DVS. în vederea prosperării localității Cricova și Vă dorește sănătate, putere de muncă, succes în activitate și multe alte rezultate remarcabile!

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare