Din orașul Cricova este primul medic din R. Moldova care a fost răpus de infecția COVID-19. Ecaterina Litvinschi activa în cadrul asistenței medicale de urgență în această suburbie a capitalei și alături de alți colegi a fost infectată, cel mai probabil, în urma unei vizite la un pacient. Din cele cinci cazuri de coronavirus de tip nou confirmate în Cricova, patru persoane locuiau în același bloc locativ. Astfel, toți locuitorii acestui bloc au fost plasați în carantină pentru o perioadă de două săptămâni.  

Primarul Valentin Guțan a afirmat că deocamdată nu există alte persoane infectate în orașul Cricova. „Zilnic crește numărul celor care revin acasă de peste hotarele țării. La 1 aprilie la Cricova reveniseră 164 de persoane, informațiile cu datele acestora le-am primit de la Poliția de Frontieră. Până la această dată, pentru 89 de cetățeni a trecut perioada de autoizolare.  Datele din formularele completate la frontieră ajung timp de o zi la Centrul de Sănătate din orașul nostru. Atunci când intră în țară, persoanele își asumă obligația de a respecta regimul de autoizolare.”  Primarul constată, cu regret, că nu toți cetățenii sunt foarte disciplinați și nu conștientizează seriozitatea situației în care ne aflăm. „De exemplu, zilele trecute au fost întocmite două procese verbale cu amendă în valoare a câte 22 500 lei în cazul a două persoane care au decis să nu respecte acest regim.” Totuși, Valentin Guțan menționează că în momentul în care s-a aflat despre decesul medicului Ecaterina Litvinschi, majoritatea locuitorilor au înțeles cât de gravă este situația.

Despre blocul locativ din care oamenii nu au voie să iasă timp de două săptămâni,  Valentin Guțan a afirmat că de la bun început s-a stabilit ca aceștia să apeleze la asistenții sociali, prin intermediul primăriei, în cazul în care nu are cine să le aducă produse de primă necesitate. „Pungile cu alimente sunt aduse până în fața blocului după care oamenii coboară. Am văzut că unii locuitori ingenioși de la etajele superioare coborau câte o funie pe geam, agățau de ea pachetele și  astfel le ridicau.”

Primarul susține că locuitorii acestui bloc locativ au o atitudine responsabilă față de ceea ce se întâmplă în această perioadă. „Până pe patru aprilie vor mai fi în izolare, dacă până atunci nu se schimbă nimic.”

Potrivit primarului orașului Cricova, în această perioadă autoritățile publice locale au grijă să dezinfecteze locurile publice, străzile principale, intrările în blocurile locative, a căilor de acces spre acestea, asigură tot ce este necesar pentru ca Regia Comunală și Centrul de Sănătate să poată activa.

În afară de aceasta, a fost lansată o inițiativă pentru ca locuitorii orașului Cricova, la dorință, să aloce salariul pentru o zi de muncă în vederea combaterii coronavirusului, unii manifestându-și intenția de a dona chiar și salariul integral.

Întrebat cum se protejează primarul în această perioadă, în condițiile în care intră în contact cu mai mulți oameni, Valentin Guțan a răspuns: „De fiecare dată când ies din casă sper că totul va fi bine. Folosesc masca, mănușile dezinfectantul, la fel ca toți cetățenii. În afară de pericolul infectării cu acest virus, există și responsabilitatea  față de cetățenii localității noastre.”

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare