Primăria oraşului Ungheni va susţine şi în acest an acţiunea ”Ora pămîntului”, prin stingerea iluminatului public stradal din oraş. Evenimentul va avea loc sîmbătă, 28 martie, între orele 20.30 şi 21.30. Totodată, în holul primăriei, la ora 20:00, va fi organizat un concert la lumina lumînărilor, la care sunt invitați toți unghenenii.
Ora Pământului constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali, cât şi de către instituţii şi unităţi economice.
Pentru a marca acest eveniment, Primăria orașului Ungheni face apel către locuitorii de toate vîrstele, instituţiile publice, companiile private din oraș, să participe într-un număr cât mai mare la eveniment, stingând lumina sau măcar reducând consumul de energie electric între orele 20.30 şi 21.30, în măsura în care acest lucru nu afectează siguranţa cetăţenilor și a edificiilor.
„Ora Pământului” este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.