La insistența CALM și în rezultatul mai multor sesizări a reprezentanților Guvernului în cadrul vizitelor în teritoriu de către APL și cetățeni, a fost elaborat și votat în lectură finală proiectul de lege ce permite înregistrarea după unitățile administrativ-teritoriale a bunurilor imobile transmise în contul cotelor-părți valorice din patrimoniul fostelor gospodării agricole, dar care nu au fost revendicate și valorificate.
Expertul CALM Alexandru Morcov a declarat că din 2016 CALM insistă pe modificarea cadrului normativ pentru a putea face ordine în bunurile ce au rămas din cotele valorice neînregistrate și neutilizate sau utilizate de persoane care nu au acest drept.
„În rezultatul restructurării întreprinderilor agricole și reformei funciare din 1998, cadrul normativ de la acea etapă prevedea că Comisiile de restructurare vor asigura transmiterea bunurilor de utilitate publică și de menire social-culturală în contul datoriilor către unitățile administrativ-teritoriale. „În unele UTA acest lucru s-a întâmplat și Clădiri ale grădinițelor, Caselor de Cultură, diverse obiecte de infrastructură au fost transmise la balanța APL. Cele cu destinație economică, cum ar fi frigidere, depozite agricole, ferme etc, au fost repartizate pe cote-părți valorice persoanelor fizice. Sunt și din cei care nu au făcut acest exercițiu și pe parcursul timpului foarte multe bunuri au degradat, unele dintre ele au ajuns într-o stare în care este practic imposibil să mai fie utilizate conform destinației.”
În afară de aceasta, potrivit expertului CALM, pentru terenurile pe care erau amplasate aceste bunuri nu s-a achitat nici un impozit, nicio taxă de arendă sau alte plăți care urmau să ajungă în bugetele APL, în calitate de proprietar al terenului. „Situații sunt diverse, de exemplu, clădiri ale primăriilor, grădinițelor, alte edificii administrative, școli, Case de cultură au fost repartizate pe cote-părți valorice, dar nu au fost înregistrate și APL erau în imposibilitatea de a investi în aceste edificii pentru a le valorifica și a le transforma în instituții funcționale. Din acest motiv, copiii din unele localități erau nevoiți să frecventeze grădinițe din satele vecine. Sunt și cazuri când primarul cu tot corpul executiv au fost alungați din edificiul primăriei pe motiv că aceasta ar fi proprietate privată etc.”
Alexandru Morcov atrage atenția asupra faptului că proiectul de lege ce a fost adoptat de Legislativ are obiectivul de a soluționa câteva aspecte importante. „Primul este posibilitatea APL de a intra în proprietatea bunurilor de menire socială sau de altă utilitate publică care au fost construite de întreprinderile agricole din acea vreme și nu sunt valorificate. A doua prevedere vizează obiectivele de menire economică, pentru care autoritatea publică locală va avea posibilitatea, în urma unei inventarieri și consultări publice a acestui inventar, să înregistreze provizoriu dreptul în registrele de publicitate. Cetățenii care au documente confirmative a acestui drept vor putea pe parcursul unui an de zile să se adreseze APL sau deținătorului de registru ca să și-l revendice în baza actelor pe care le dețin sau să se adreseze în instanța de judecată pentru a obține o hotărâre irevocabilă și astfel să-și poată înregistra acest drept. După expirarea termenului de un an, autoritatea publică locală se va putea adresa deținătorului de registru pentru a efectua intabularea acestui drept. De asemenea, după expirarea acestui termen, persoanele care vor avea o hotărâre irevocabilă în instanța de judecată își vor putea revendica dreptul asupra bunurilor.”
Expertul a specificat că urmează să fie modificate și alte acte normative pentru ca succesiunea vacantă să treacă după administrația publică locală. „Este un lucru important deoarece între timp mai multe persoane au decedat, moștenirile nu au fost perfectate și astfel mai multe bunuri nu pot fi valorificate în modul corespunzător, dar strică și aspectul acestor localități.”
Menționăm că în prezent sunt neînregistrate și nevalorificate aproximativ 2.207 bunuri imobile. Aproape 2000 dintre acestea sunt construcții -agricole, locative, grădiniţe, școli, alte clădiri administrative, circa 250 sunt terenuri, iar 29 reprezintă baraje, staţii de pompare a apei, obiective acvatice, fântâni arteziene etc.