15 km de străzi din satele Ermoclia, Feşteliţa şi Popeasca, raionul Ştefan Vodă, vor fi iluminate în cadrul unui proiect de cooperare intercomunitară, susţinut de către primăriile localităţilor şi Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată. Programul a oferit un grant de o sută de mii de dolari, iar contribuţia autorităţilor locale este de 200 de mii de lei.

Primarul satului Feşteliţa, Nicolae Tudoreanu, a declarat că acest proiect are o istorie mai veche, care a început în 2013 cu instruiri în vederea obţinerii de fonduri şi utilizării acestora.

În cadrul proiectului, urmează să fie achiziţionată o autospecială, de 180 de mii de lei, pentru lucrările de reparaţie a sistemului de iluminat.

Edilul a precizat că, în paralel cu lucrările de reabilitare şi punere în funcţiune a sistemului de iluminare publică, va fi creată şi o întreprindere intercomunitară, care va permite primăriilor să colaboreze între ele. Întreprinderea va oferi mai multe servicii, la început de iluminat public, după care şi iluminat în gospodăriile populaţiei. De asemenea, vor fi efectuate lucrări de reparaţie, inovări.

Potrivit primarului, asociaţia intercomunitară ar putea să-şi extindă activitatea şi pe alte servicii, cum ar fi cele de salubrizare, de aprovizionare cu apă şi canalizare. „Un serviciu bine prestat cere o arie de populaţie mai mare, de aceea necesită ca să fie mai multe primării într-un proiect”, a menţionat primarul Nicolae Tudoreanu citat de ipn.md.

Pe perioada proiectului, primăriile celor trei sate vor fi asistate de către responsabili tehnici şi asistenţi pentru logistică din partea Programului Comun de Dezvoltare Locala Integrată. Estimativ, lucrările se vor încheia la finele lunii decembrie anul curent. De program vor beneficia peste 11 mii de oameni.

Imprimare