O delegație a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a participat la lansarea proiectului Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei „Consolidarea rezilienței cu care se confruntă autoritățile locale și regionale – provocările migrației”. Unul dintre scopurile proiectului este de a atenua criza refugiaților și de a apropia țările vecine Ucrainei, afectate de un număr considerabil de refugiați.

În acest sens, la Strasbourg, la sfârșitul lunii iunie, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE), Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Orașelor Poloneze (APC). Obiectivul principal este de a stabili un cadru de cooperare între acești parteneri, în vederea implementării activităților de cooperare ale CALRE în cadrul Planul de acțiuni al Consiliului Europei privind protecția persoanelor vulnerabile în contextul migrației și azilului în Europa (2021-2025).

Potrivit președintei CALM, primară de Selemet, Cimișlia, Tatiana Badan, autoritățile locale, regionale și naționale au fost și rămân a fi factorii-cheie în managementul migrației, deoarece de ei depinde furnizarea de servicii calitative, integrarea refugiaților în comunitățile locale, dar și sensibilizarea cetățenilor la nevoia acestora de a se simți în siguranță. „Prin unificarea eforturilor vom reuși mult mai ușor să facem față acestor provocări”, a afirmat președinta CALM.

 

Vicepreședinta CALM, primara municipiului Strășeni, Valentina Casian, a explicat că astfel se propune ca cele trei asociații reprezentative ale autorităților publice locale din R. Moldova, România și Polonia să îmbunătățească cooperarea în domeniul migrației, inclusiv prin intermediul unor practici transnaționale. „Totodată, ne propunem să dezvoltăm abilitățile și capacitățile noastre de a răspunde mai bine provocărilor migrației, în special prin abordări participative.”

Vicepreședintele CALM, primarul municipiului Edineț, Constantin Cojocaru, a avut o intervenție în cadrul evenimentului organizat la Strasbourg, prezentând câteva bune practici ale localității sale în gestionarea crizei refugiaților, formulele de implicare a societății civile etc. „Am menționat și despre rolul CALM-lui în consolidarea autorităților publice locale din țara noastră, dar și la nivel de reprezentativitate internațională”.

De asemenea, Constantin Cojocaru a vorbit despre necesitatea implicării Ungariei și Slovaciei în acest proces, alte două țări vecine cu Ucraina.

Vicepreședinta CALM, primara de Vinogradovca, raionul Taraclia, Tatiana Țurcan, a scos în evidență necesitatea existenței unor politici migraționiste coerente, mai ales în această perioadă când R. Moldova se confruntă cu mai multe riscuri, dar și valorificarea potențialului local în parcursul european al statului nostru.  

Proiectul CALRE  este implementat cu sprijinul Germaniei, unul dintre obiective fiind  construirea unei democrații locale puternice, incluzive și durabile în  Republica Moldova, Polonia și România; în special în ceea ce privește provocările ce vizează migrația. Perioada de implementare este februarie 2023-decembrie 2024.

Imprimare