Agenția Statelor Unite al Americii pentru Dezvoltare Internațională (USAID) va oferi Republicii Moldova asistență medicală în valoare de 1,2 milioane de dolari pentru a ajuta la pregătirea laboratoarelor, accelerarea identificării și monitorizării cazurilor de îmbolnăvire, consolidarea capacității tehnice a specialiștilor de a răspunde provocării, sporirea comunicării despre riscurile existente, și altele.

Anunțul este făcut de Ambasada SUA la Chișinău.

Potrivit misiunii diplomatice, sprijinul pentru combaterea COVID-19 se adaugă la asistența de 42 de milioane de dolari oferită de SUA domeniului medicinei și la asistența totală de peste un miliard de dolari acordată Republicii Moldova în ultimii 20 de ani.

La 25 martie, Ambasada Republicii Populare Chineze a donat  R. Moldova un lot de 1 500 de teste pentru depistarea COVID-19.

Anterior, Elveția a anunțat despre donații sub formă de 63 700 de măști medicale de unică folosință, 54 600 de mănuși nitril și 760 litri de dezinfectant pentru mâini si suprafețe pentru 68 de centre de sănătate și 211 de oficii ale medicilor de familie din zece raioane ale Republicii Moldova.

Ieri, 27 martie, Republica Moldova a primit zece mii de teste pentru diagnosticarea de laborator a noului tip de coronavirus, din partea Federației Ruse.

Fondul Monetar Internațional ar putea acorda Republicii Moldova 117 milioane de dolari credit pentru a atenua impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei. Totodată, Fundația Soros-Moldova a anunțat că alocă o primă tranșă de 100 de mii de dolari pentru susținerea luptei cu noua pandemie.

Imprimare