Bălți, 28-29 septembrie 2015. Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) în parteneriat cu Oficiul Mareșalului Regiunii Wielkopolska, Polonia, au organizat o sesiune de instruire de două zile pentru autorități publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) și specialiști din cadrul ADR Nord.
Activitatea de instruire a fost planificată în cadrul proiectului „Managementul proiectului – instrument al dezvoltării locale şi regionale. Experienţa Regiunii Wielkopolska pentru Regiunea de Dezvoltare Nord, Moldova”, lansat la Bălți în luna aprilie 2015.
Pe parcursul săptămânii curente au loc ultimele activități planificate în cadrul acestui proiect. Mieruci și joi, delegația din Polonia se va deplasa în câteva localități din RDN unde, în cadrul proiectului moldo-polon, au fost elaborate 3 concepte de proiecte. În a doua jumătate a zilei de vineri, 2 octombrie, partenerii polonezi și specialiștii ADR Nord responsabili de realizarea proiectului vor face bilanțul activităților realizate. Activitatea de totalizare va avea loc în incinta ADR Nord, unde sunt invitați și jurnaliștii interesați de subiectul dezvoltării regionale.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, susține că proiectul moldo-polon a contribuit la consolidarea capacităților instituționale ale specialiștilor ADR Nord și ale autorităților publice locale din RDN. Directorul ADR Nord și-a exprimat speranța că proiectul va avea impact pozitiv și la capitolul absorbția efectivă a fondurilor naționale și internaționale prin sporirea cunoștințelor în domeniu, dezvoltarea abilităților analitice și schimbul de bune practici.
La rândul său, Igor Ksenicz, coordonatorul proiectului din cadrul Oficiului Mareșalului Regiunii Wielkopolska, a trecut în revistă principalele rezultate obținute în urma realizării proiectului.
În rezultatul realizării proiectului moldo-polon, au fost elaborate 3 concepte de proiecte în cele 3 microregiuni ale RDN. Totodată, 8 specialiști din cadrul ADR Nord și 2 funcționari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) al Republicii Moldova și-au îmbunătăți cunoștințele în domeniul implementării politicii de dezvoltare regională în cadrul unei vizite de studiu în Polonia, având, la rândul lor, posibilitate să fie ei înșiși formatori. De asemenea, în cadrul proiectului au fost instruiți 25 de reprezentanți din cadrul administrației publice locale din RDN.
În prima zi a sesiunii de instruire, specialiștii ADR Nord care au participat la vizita de studiu în Polonia în cadrul proiectului au susținut comunicări despre diferite aspecte ce țin de politica de dezvoltare regională în Republica Moldova: de la planificare și programare, la organizarea apelurilor de propuneri de proiecte, desfășurarea achizițiilor publice și etapele de realizare a proiectelor de dezvoltare regională.
În cea de-a doua zi a evenimentului, experți polonezi au prezentat informații utile despre realizarea proiectelor de dezvoltare regională din perspectiva experienței Poloniei, referindu-se totodată la sistemul de implementare a fondurilor europene, evaluarea impactului de mediu în proiectele europene, precum și la monitorizarea proiectelor în general.
Proiectul moldo-polon realizat în RDN a fost cofinanţat în cadrul programului de colaborare poloneză pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.
Potrivit MDRC, începând cu anul 2012, cu ajutorul partenerilor de dezvoltare polonezi de nivel național, în Republica Moldova au fost implementate 3 proiecte moldo-polone. ADR Nord și Oficiul Mareșalului Regiunii Wielkopolska au realizat împreună cel al 4-lea proiect moldo-polon în țara noastră.