Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” implementează proiectul Inițiativa comună pentru oportunităților egale, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și cofinanțat de Guvernul Suediei. Proiectul are scopul de a îmbunătăți viața celor mai marginalizate grupuri de persoane prin politici publice mai incluzive. La nivel național, proiectul abilitează platforme de organizații care reprezintă grupuri vulnerabile (persoane cu dizabilități, persoane în etate, persoane de etnie romă, tineri) pentru a elabora şi implementa agende comune axate pe domeniile cheie pentru coeziunea socială. 
 
Una din prioritățile proiectului este susținerea organizațiilor la nivel local care vor mobiliza comunitățile și vor asigura incluziunea necesităților persoanelor marginalizate în prioritățile administrației locale și raionale. Astfel, organizațiile vor identifica printr-un proces participativ nevoile la nivel local, vor facilita dialogul dintre cetățeni și autoritățile locale, creând mecanisme de influențare a politicilor publice locale, astfel încât să asigure reprezentativitatea celor mai vulnerabile și marginalizate grupuri ale societății.
 
Scopul și obiectivele programului
 
Acest program de granturi are drept scop susținerea  organizațiilor societății civile din localitățile aflate în raioanele Soroca, Căușeni, Cahul și Taraclia în eforturile de mobilizare comunitară, de pledoarii pentru politici mai incluzive şi de monitorizare a implementării deciziilor adoptate de autoritățile publice locale cu atenție sporită asupra incluziunii celor mai vulnerabile segmente sociale. 
 
Programul se va axa pe atingerea următoarelor obiective: 
 
Promovarea egalității de șanse și a participării incluzive a persoanelor cu dizabilități, femeilor, persoanelor de etnie romă, tinerilor dar și altor grupuri sub-reprezentate în procesul de dezvoltare a comunității.
Facilitarea dialogului dintre factorii de decizie locali și a alți actori relevanți pentru o participare mai incluzivă în procesul decizional pentru soluționarea problemelor din comunitate;
Fortificarea mecanismelor locale de interacțiune dintre autoritățile locale și societate civilă în vederea îmbunătățirii accesului și calității la servicii comunitare.
 
Atenție! Mai jos puteți accesa Termenii de Referință, formularul de aplicare și modelul de buget.
 
Bugetul
 
Suma totală disponibilă pentru acest concurs de granturi este de 16.000.000, 00 MDL pentru 4 raioane: Soroca, Căușeni, Cahul și Taraclia. Valoarea maximă oferită per proiect nu va depăși 800.000,00 MDL. Grantul va fi oferit în tranșe trimestriale în dependență de progresul obținut în implementarea proiectului. 
 
Activități eligibile
 
Următoarele activități sunt eligibile pentru finanțare în cadrul acestui concurs de granturi
Participarea activă a comunităților, inclusiv a grupurilor vulnerabile, în analiza și monitorizarea cheltuielilor bugetului local;
Monitorizarea prestării serviciilor oferite de autoritățile administrației publice;
Mobilizarea grupurilor comunitare în identificarea și soluționarea necesităților/problemelor locale;
Analiza deciziilor locale din perspectiva incluziunii și formularea recomandărilor pentru autorități;
Monitorizarea implementării deciziilor administrației publice locale;
Monitorizarea implementării documentelor naționale de politici ce țin de piața forței de muncă, asistență medicală, angajamentele autorităților privind domeniile de alimentare cu apă și sanitație;
Activități de advocacy la nivel local;
Alte activități ce se încadrează în scopul și obiectivele acestui program de granturi.
 
Alte detalii ale Concursului:
 
Drepturile omului și egalitatea de gen reprezintă principii esențiale ale programului. Pe parcursul implementării proiectului sunt preconizate o serie de instruiri tematice, menite să susțină eforturile de abilitare ale grupurilor țintă de a-și cunoaște și revendica drepturile. Fundația Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” vor oferi asistență tehnică organizațiilor implementatoare pentru a facilita realizarea obiectivului general şi a obiectivelor specifice.
 
Solicitanții preselectați vor fi vizitați de către personalul Fundației Est-Europene pentru a asigura toate procedurile de oferire a granturilor.
 
Procedura de aplicare
 
Pentru a participa la concursul de granturi, organizațiile interesate vor depune la Fundația Est-Europeană dosarul care va conține următoarele documente: 
1. Propunerea de proiect conform modelului tipizat al Fundației Est-Europene;
2. Bugetul proiectului în MDL conform modelului tipizat  al Fundației Est-Europene;
Fundația Est-Europeană își rezervă dreptul de a refuza acordarea de fonduri în cazul în care calitatea propunerilor depuse nu va corespunde criteriilor menționate mai sus și/sau cerințelor de selectare ale Fundației sau în cazul în care fondurile vor fi retrase de donator. 
 
Adresa, informația de contact şi depunerea propunerilor de proiect:
 
Întrebările privind acest concurs pot fi trimise la stela.cudalb@eef.md cu subiectul ”Întrebare concurs de granturi locale” până la data de 14 noiembrie 2018. 
 
Propunerile de proiect cu subiectul „Concurs de granturi locale” pot fi transmise prin poșta electronică la adresa concurs@eef.md  sau prin poștă la adresa:  Fundația Est- Europeană, strada ”31 August 1989”, nr. 98, etaj 3, MD-2004, Chișinău, Republica Moldova, sau depuse personal la aceeași adresă. 
 
Data limită de depunere a propunerilor de proiect este 30 noiembrie 2018, ora 23:59.
 
Atenție! Dosarele cu propunerile depuse nu vor fi returnate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.
Fișiere:
Imprimare