În data de 11 noiembrie 2015, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a organizat o vizită de studiu în or. Lipcani, pentru a face cunoștință cu experiența întreprinderilor intercomunitare din regiunea nord. Participanții au aflat din prima sursă detalii despre conceptul de cooperare intercomunitară, dar și care sunt mecaanismele de funcționare a operatorului Comprod-Lipcani. Evenimentul este organizat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova, în cooperare cu Programul Comun de Dezvoltare Locală, implementat de Guvernul Republicii Moldova, cu suportul UNDP şi UN Women și cu susţinerea financiară a guvernelor Danemarcei şi Suediei.
În debutul întâlnirii, care a avut loc în incinta primăriei orașului Lipcani, primarul localității, Eugen Dumenco a salutat primarii din diferite localități ale regiunii nord și le-a relatat detalii despre aceea cum a fost luată decizia de a înființa o întreprindere intercomunitară, dar și care sunt beneficiile acesteia. ”Este aproape imposibil să orgnizezi întreprinderi comunale în cadrul fiecărei localități. Cauzele le știm prea bine: lipsa banilor, dar și incapacitatea de a crea o infrastructură durabilă. În cazul nostru, a fost reorganizată și modernizată întreprinderea de prestare a serviciilor comunale Comprod-Lipcani. Întreprinderea intercomunitară Lipcani a fost reutilată cu sprijinul financiar al Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată. Din grantul în sumă totală de 100.000 dolari a fost procurat echipamentul necesar. Acum, întreprinderea oferă servicii de calitate în localitățile Lipcani, Criva, Drepcăuți, Hlina, Șirăuți și Slobozia-Șirăuți. Astfel, în momentul de față, circa 14000 de locuitori au acces la servicii comunale de deszăpezire și întreținere a drumurilor, evacuarea deşeurilor şi amenajarea gunoiștilor, întreținerea rețelelor electrice, dezvoltarea și mentenanța sistemelor de apeduct etc.”, a menționat edilul.
În continuarea discuțiilor, Ghenadie Ivascenco, manager de proiect, Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată al PNUD-Moldova, a menționat că replicarea unor astfel de proiecte, care se bazează pe cooperarea intercomunitară, este o soluție viabilă în situația în care din punct de vedere teritorial-administrativ Republica Moldova este o țară foarte fragmentată, cu localități mici, care nu au capacitate să creeze și să gestioneze independent întreprinderi de acordare a serviciilor.
Valentin Crăciun, director Comprod-Lipcani, le-a explicat edililor interesați aspectele legale, organizaționale și funcționale ale cooperării intercomunitare. Crăciun a mai menționat că cel mai important beneficiu care reiese din implementarea acestui proiect comun este capacitatea celor șase comunități de a rezolva cu forțe proprii probleme la nivel local cu costuri reduse de până la 30 la sută.
Ulterior, participanții la forumul regional au vizitat ÎM Comprod-Lipcani, care este unul din cele 10 proiecte de cooperare intercomunitară implementate în mai multe raioane din Republica Moldova, care transcriu în practică prevederile Strategiei Naționale de Descentralizare a Republicii Moldova, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în aprilie 2012. Valoarea totală a granturilor oferite este de 1 milion dolari SUA. Beneficiari ai proiectului sunt peste 120 000 de cetăţeni din 40 localităţi din RM.
Evenimentul a fost organizat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova, în cooperare cu Programul Comun de Dezvoltare Locală, implementat de Guvernul Republicii Moldova, cu suportul UNDP şi UN Women și cu susţinerea financiară a guvernelor Danemarcei şi Suediei.