Silvia Țurcanu, primar al satului Chișcăreni, Sângerei consideră că în România lucrurile au evoluat, problemele de astăzi ale primarilor fiind minore comparativ cu cele de acum câțiva ani, sau cu cele ale colegilor lor din Republica Moldova. Concluzia a fost făcută participând la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România. Ce a motivat-o pe Silvia Țurcanu să nu mai candideze pentru funcția de ales local aflăm din interviu.
Ați participat la un eveniment deosebit de important pentru aleșii locali…
Silvia Țurcanu: Am fost foarte bucuroasă atunci când am aflat că sunt invitată la Adunarea Generală a primarilor – membri ai Asociației Comunelor din România (ACoR). Împreună cu ceilalți 9 colegi din Republica Moldova am văzut care este relația dintre Guvernul României și APL, cum discută unii cu alții. E altfel decât la noi, oamenii sunt mai deschiși, membrii Guvernului răspundeau la întrebările reprezentanților APL din teritoriu, am aflat ce întrebări îi frământă pe primarii din România. Eu am participat și în 2013 la Adunarea Generală a ACoR și după întrebările adresate de către primari atunci și acum am observat o mare evoluție. Problemele lor legate de drumuri, canalizări, iluminat stradal s-au diminuat considerabil. Acum vorbeau de diverse fonduri, finanțări de milioane de euro. Îmi pare rău că nu suntem împreună, că nu suntem o țară, ca și cetățenii acestui petec de pământ să aibă aceleași drepturi ca și cetățenii români, noi trăim cu mult mai greu. Acum se vorbea despre salarii, pensii, invazia urșilor în diferite regiuni, probleme minore, cele mari nu mai există, oamenii erau calmi. Mi-a plăcut foarte mult cum Guvernul a prezentat un raport de activitate în fața primarilor, i-a întrebat unde și cum să-i ajute, am văzut o conlucrare foarte bună între aceste două puteri. Noi mai avem încă mult de lucrat pentru a însuși această cultură politică. Sunt și în Republica Moldova primari foarte buni, dar ei nu au resurse financiare. Suntem criticați că nu avem drumuri și sisteme de canalizare, că nu avem apă calitativă și multe altele, dar nici nu vom avea degrabă dacă nu vom schimba ceva.
V-ați întors acasă cu regrete că nu avem posibilitățile colegilor din România?
Silvia Țurcanu: Da, trebuie să muncim și noi pentru ca măcar cât de cât să valorificăm ceea ce avem, chiar dacă nu avem potențialul colegilor români. România a avansat mult mai mult și este dispusă să ne ajute. Atitudinea premierului, a miniștrilor, dar și a celorlalți vorbitori a fost de a ne susține. De asemenea, Dna Tatiana Badan a avut un discurs foarte bun, concis și emotiv, ne-a reprezentat cu demnitate.
Datorită înfrățirilor se pot soluționa multe probleme de la nivel local…
Silvia Țurcanu: Îmi pare bine că în România se acordă atenție primăriilor care s-au înfrățit cu primării din Republica Moldova și vor beneficia de suporturi financiare. Am văzut că la Capaclia a fost adus un buldoexcavator, în alte localități alte proiecte sunt în desfășurare sau deja au fost realizate. Pentru noi este importantă experiența colegilor de peste Prut, sfaturile lor, dar și proiectele pe care le putem implementa în comun.
Ați realizat o înfrățire, vă doriți și altele?
Silvia Țurcanu: Mi-aș dori foarte mult, doar că eu nu mai candidez și deja va decide primarul care va veni. Închei al patrulea mandat și intenționez să mă ocup de nepoți pentru că nu am văzut cum cresc, nu i-am ajutat cu nimic. Este timpul să căutăm un tânăr, pe cineva care cunoaște limbi străine și pe care îl voi ajuta. Avem mulți primari care deși sunt la primul mandat au reușit să facă multe pentru comunitatea lor, datorită faptului că au inițiativă, au energie multă.
Nu vă va fi dor de colegi, de biroul unde vă desfășurați activitatea?
Silvia Țurcanu: Este un lucru interesant, cunosc fiecare familie din această localitate, dar și problemele acestora, dar totuși schimbările sunt bune. Sunt convinsă că avem oameni în localitate care vor face față cerințelor, doar că trebuie să se mai instruiască, să-și consolideze capacitățile. Când vine omul la tine în birou nu ai pe cine să întrebi care este soluția pe care să i-o oferi, trebuie să fii instruit, versat în mai multe domenii, nu poți să vii de nicăieri și să fii primar. Eu am candidat pentru funcția de primar după o experiență bogată în funcția de secretar, mie îmi era cunoscut absolut tot. Totuși am decis să renunț deoarece nu vreau să mai aud reproșuri de la copii și vreau să recompensez timpul pierdut.
Vă mulțumim!