Sergiu Răcilă este unul dintre cei 50 de primari ai CALM care au participat la Festivalul „Satele Unite ale României, organizat la Săpânța, Maramureș, România. Ce crede despre asemenea evenimente, dar și despre cooperarea dintre APL din România și Republica Moldova și dacă se dezvoltă comunitățile noastre locale aflăm din interviu.
De ce a fost necesar să vină atâția primari la evenimentul de la Săpânța?
Sergiu Răcilă: Pe lângă experiența economică pe care o acumulăm de la frații din România, un rol important îl are și schimbul de experiență culturală. La Săpânța am văzut un festival bine pus la punct, din care avem ce învăța și bineînțeles că ne reamintim de tradițiile românești care, de fapt, sunt comune cu ale Republicii Moldova.
În comunitatea DVS. ce evenimente culturale importante au loc pe parcursul anului?
Sergiu Răcilă: Evenimente de o asemenea anvergură nu avem, din păcate. Avem însă sărbătorile tradiționale, cum ar fi hramul localității, marcăm jubileele satului, ale colectivelor artistice din localitate.
Pe lângă cultură avem nevoie și de dezvoltarea economiei…
Sergiu Răcilă: Constatăm că cultura se face mai mult pe bază de voluntariat, din entuziasm. Cu regret, noi, cei din APL nu putem acorda acel sprijin financiar de care este nevoie pentru acest domeniu, dar obținem experiență de la frații noștri din România, ne axăm și pe proiecte economice, care desigur că vor da rezultate pe termen mai lung.
În ultimii ani, din punctul DVS. de vedere, lucrurile în domeniul economic se schimbă spre bine sau regresează?
Sergiu Răcilă: Sigur că vedem un progres în privința schimbărilor din Republica Moldova.
Comunitatea DVS. cum s-a dezvoltat?
Sergiu Răcilă: Sunt la primul mandat și din 2015 până în prezent am reușit să implementăm câteva proiecte serioase în Carabetovca, printre acestea sunt iluminatul stradal cu lămpi de ultimă generație, am acoperit întreaga localitate, proiectul fiind de circa 2 milioane de lei. Reparăm drumurile locale, urmează să începem lucrările de construcție a sistemului de canalizare. În trei ani am investit în Carabetovca circa 10 milioane de lei și nu ne oprim aici.
Mulți colegi de-ai DVS. susțin că într-un mandat nu reușești să realizezi prea multe. De câte mandate de primar e nevoie pentru a face schimbări substanțiale în localitate?
Sergiu Răcilă: Cetățeanul este cel care decide de câte mandate are nevoie un primar, dacă alesul local a făcut suficient sau nu pentru comunitatea sa. Eu cred că lucrul nostru începe în prima zi după câștigarea mandatului și continuă până în ajunul alegerilor.
Oamenii din Carabetovca v-au acordat vot de încredere, deși mulți consideră că tinerețea nu este un avantaj pentru a ocupa anumite funcții.
Sergiu Răcilă: Eu sunt de altă părere, iar votul acordat de cetățeni confirmă acest lucru. Știm că primarul lucrează practic 24 de ore din 24, e mereu pe drumuri, mereu în căutarea surselor de finanțare, iar o persoană în vârstă nu va reuși atât cât poate una tânără.
Mulți tineri preferă să plece peste hotare, pe DVS. ce v-a determinat să candidați pentru funcția de primar, să rămâneți în Republica Moldova?
Sergiu Răcilă: În familia noastră este o tradiție de a rămâne acasă. Am făcut două facultăți nu pentru a pleca din țară, dar pentru a rămâne în Republica Moldova, în satul meu și pentru a pune umărul la dezvoltarea lui.
Adică DVS. credeți că avem viitor aici?
Sergiu Răcilă: Sunt convins de acest lucru. Dacă vom susține și vom implementa și ultimele inițiative ale Guvernului, cum ar fi „Drumuri bune pentru Moldova, sau „Prima Casă sunt convins că tinerii ce încă mai stăteau pe gânduri dacă să plece sau vor fi motivați să rămână și să continue să își desfășoare activitatea profesională aici.
Vă mulțumim!
Departamentul de Comunicare al CALM