La 19 mai 2014 a avut loc ședința Comisiei paritare pentru descentralizare prezidată de Prim-ministrul Iurie Leancă și Președintele comisiei Parlamentare pentru Descentralizare Dl Iurie Țap. Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) este membrul Comisiei Paritare și a participat activ la ședința comisiei în cadrul căreia  a fost examinat stadiul actual al aplicării strategiilor sectoriale de descentralizare și perspectivele de dezvoltare în perioada următoare, precum și implementarea noului sistem de finanțe publice locale.

În debutul ședinței, Secretarul general adjunct al Guvernului responsabil politici de descentralizare și relațiile cu APL, Dl Sergiu Palihovici a făcut o trecere in revista a situației actuale, menționând faptul ca exista restante importante la implementarea Strategiei de Descentralizare si ca este necesara creșterea capacitaților instituționale a subdiviziunii care se ocupa de procesul de descentralizare. De asemenea, Secretarul general adjunct a propus crearea unui subgrup pe lângă Comisia Paritara, care sa funcționeze  mai operativ si care va include reprezentanți ai Guvernului, CALM si experți. Acest grup se va întruni cel puțin o dată în trimestru, pentru a analiza evoluția situației în aplicarea Strategiei Naționale de Descentralizare și va înainta acțiunile ce se impun în vederea aplicării conforme a proiectelor sectoriale.

Membrii Comisiei au constatat că nu toate acțiunile promovate de ministerele responsabile au fost corespunzătoare principiilor descentralizării și extinderii autonomiei locale. Analizând unele inițiative și proiecte de acte normative din perioada de după aprobarea Strategiei Naționale de Descentralizare, s-au constat în unele cazuri abateri şi tendințe de centralizare sau interpretare incorectă a principiilor descentralizării și autonomiei locale.

Participanții la ședință au dezbătut chestiuni privind noul sistem de gestionare a finanțelor publice, delimitarea atribuțiilor între autorităților publice la nivelul I și II și asigurarea durabilității serviciilor publice și de asistență socială. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au adus la cunoștința comisiei date conform cărora în raioanele pilot pilotarea noului sistem de finanțe se desfășoară cu  succes și fără probleme.

Președintele CALM,  Dna Tatiana Badan a menționat susținerea necesitații implementării noului sistem de finanțe publice locale pe întreg teritoriu Republicii Moldova și necesitatea unor instruiri pentru toate APL-le.

La rândul sau directorul executiv al CALM, Dl. Viorel  Furdui,  a atras atenția asupra faptului ca este pentru prima data când ședința comisiei paritara aduna majoritatea membrilor guvernului si este prezidata in comun de către Prim ministru si Președintele comisiei parlamentare speciale pentru Descentralizare. În același timp, directorul executiv al CALM a accentuat faptul ca paralel cu implementarea noului sistem de finanțe locale, este foarte important de a trece la implementarea și celei de a doua etape – consolidarea bazei fiscal a APL, care trebuie să ducă la creșterea veniturilor la bugetele locale. In caz contrar, reforma nu va avea finalitate si rezultatele scontate.

De asemenea, reprezentanții CALM a adus în atenția membrilor Guvernului si parlamentarilor prezenți, doua probleme importante și urgente ce țin de modificarea sistemului de achiziții publice (proiect de lege care trebuie adoptat) si situația care s-a creat în legătura cu tentativele de a privatiza unele părți ale obiectivelor acvatice (digurile, instalațiile hidrotehnice) care NU pot fi privatizate, deoarece fac parte componentă a obiectivului acvatic. 

In fine s-a propus ca ședința sa continue peste doua săptămâni cu un cerc de subiecte mai îngust.

Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM: tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, 0(22) 21-32-35, e-mail: info@calm.md


































Imprimare