La 8 octombrie, la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a avut loc o ședință în cadrul căreia s-a discutat despre statutul și regulamentele Caselor de Cultură din republică, dar și despre impedimentele pe care le întâmpină autoritățile locale în procesul de salarizare a directorilor acestor instituții.

Prezent la dezbateri, expertul CALM Viorel Rusu a explicat că problema constă în faptul că salariile directorilor Caselor de Cultură au fost majorate până la 6.500 de lei, iar APL nu au primit resurse suplimentare pentru a achita aceste sume. „APL au încercat în mod diferit să soluționeze această problemă, unii au stabilit o altă  funcție pentru cea de director al Casei de Cultură, astfel încât să poată achita salarii mai mici, în limita resurselor disponibile.

 În cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării s-a format un grup de lucru cu participarea șefilor de Direcție Cultură din raioane,  șefi ai Direcțiilor Financiare și reprezentanți ai CALM pentru a identifica soluții la problema existentă. S-a stabilit că urmează a fi revăzute funcțiile directorilor Caselor de Cultură, conform Legii salarizării și de identificat un mecanism viabil de finanțare a acestora de către APL.

 Ministerul Educației, Culturii și Cercetării își propune să realizeze un studiu despre cum ar putea fi dezvoltat domeniul culturii, care ar fi costurile și care ar fi mecanismele necesare în acest proces. În baza rezultatelor cercetării va fi modificat regulamentul-tip privind activitatea Caselor de Cultură. Membrii grupului de lucru urmează să se întrunească și în cadrul altor ședințe.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare