Două sate, unul din Republica Moldova și altul din România, au semnat joi un acord de colaborare. Documentul a fost semnat între reprezentanții comunei Șotânga din județul Dâmbovița și ai satului Puhoi din raionul Ialoveni. 

 

Primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe, i-a transmis omologului său, primarul satului Puhoi, Petru Frunze, că va încerca să le ofere partenerilor săi sprijin în domeniul dezvoltării economice și că le va împărtăși din experiența sa în materie de accesare și utilizare a fondurilor europene, scrie infoprut.

Înțelegerea vizează domenii diverse linii de acțiune: cooperarea economică, dezvoltarea turismului, învățământ, agricultură, mediu și dezvoltare locală.

Vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița a vorbit despre importanța acestor acțiuni menite să apropie românii de o parte și de alta a Prutului. În această privință, Consiliul Județean Dâmbovița a trecut deja dincolo de stadiul declarativ: de aproximativ 3 ani funcționează un acord de înfrățire încheiat cu raionul Ștefan Vodă și, în plus, în anul 2015, s-a semnat un acord de înfrățire și cu raionul Ialoveni.

Imprimare