Cu 600 de milioane de lei puși de-o parte și priorități fixate, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, anunță că începe perioada de aplicare pentru Programul Național „Satul European”. În următoarele trei luni, primăriile vor putea aplica proiecte pentru a primi sprijin și finanțare pentru reabilitarea și dezvoltarea localităților.
CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI DE CE ASTA CONTEAZĂ. Aplicările pentru Programul Național „Satul European”, ediția 2024, sunt deschise.
Proiectele prioritare, în acest sens, sunt cele de reabilitare a sistemelor de alimentare apă sau canalizare, iar primăriile vor putea aplica cu proiecte până la 10 milioane de lei, fără contribuția localităților.
În același timp, pe lista de priorități sunt incluse proiectele de reabilitare și instalarea iluminatului public, construcția sau reabilitarea clădirilor publice, instalarea sistemelor de producere a energiei folosind resursele regenerabile, (re)construcția edificiilor sportive, edificiilor pentru prestarea serviciilor sociale și a infrastructurii medicale, reabilitarea și conservarea monumentelor și structurilor istorice.
Astfel, primăriile de până la 1.500 de locuitori vor putea atrage resurse de până la 1 milion de lei, iar primăriile mai mari de 1.500 locuitori – 3 milioane de lei, fără contribuția localităților, potrivit ministrului.
Totodată, vor fi susținute primăriile care vor face demersuri pentru îmbunătățirea planurilor urbanistice ale localităților și cele care care atrag proiecte din surse externe. În ambele cazuri, contribuția primăriilor va fi acoperită în proporție de 100%, spune Andrei Spînu.
Aplicările pot fi făcute în perioada 20 decembrie 2023 – 29 martie 2024.
Autor: Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
Până în acest moment au fost implementate peste 520 de proiecte din totalul de 900 de proiecte din Programul Național „Satul European”, care sunt în derulare. Mai mult, potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale peste 90% dintre proiecte vor fi realizate până la mijlocul anului 2024.
În acest sens, potrivit ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în prezent, peste 6o de localități au sistem de apă și/sau canalizare, 37 au fost dotate cu iluminat stradal, în alte localități au fost renovate și reabilitate casele de cultură, școlile, grădinițele, parcurile, terenurile sportive sau de joacă pentru copii.
Pentru „Satul European Expres” au fost selectate 399 de proiecte, iar dintre aceste 264 au fost implementate până în acest moment. Celelalte ar avea termenul de realizare – martie 2024.
Pentru anul 2024 sunt alocați din buget 600 milioane de lei, pentru prima etapă. Următoarea sumă de care este nevoie ar urma să fie stabilită după aplicările la program, spune ministrul.
CONTEXT. La 21 martie 2022, Președinta Maia Sandu, anunța lansarea Programului național de dezvoltare locală „Satul European”, prin care ar urma să fie sprijinite proiectele de infrastructură pentru localități. Astfel, primăriile au fost îndemnate să depună propuneri de proiecte pentru construcția sau modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare, pentru renovarea grădinițelor, școlilor, caselor de cultură și a altor obiecte de infrastructură locală.
La 26 aprilie curent, Guvernul lansează programul național „Satul European Expres”. Astfel, autoritățile locale vor putea implementa proiecte rapide, cu termen de finalizare de maximum 6 luni, și vor putea rezolva necesitățile urgente ale localităților, spun autoritățile centrale. De asemenea, va fi simplificată procedura de înscriere în concurs a proiectelor de dezvoltare regională și locală.
În acest sens, Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltări Regionale, modificările necesare pentru eficientizarea gestionării mijloacelor financiare ale Fondului național pentru dezvoltare regională și locală (FNDRL).