Rodica Cucereanu, primarul satului Crihana Veche, Cahul a vorbit în cadrul unui interviu pentru calm.md despre relația dintre primarii de pe cele două maluri de Prut, realizările comune, dar și despre rolul asociațiilor reprezentative ale APL.
Primarii de comune din România s-au reunit la mijlocul lunii februarie în cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România.
Rodica Cucereanu: Am avut ocazia să particip la câteva adunări ale Asociației Comunelor din România și de fiecare dată am fost impresionată atît de nivelul înalt de organizare, cît și de implicarea foarte activă a colegilor noștri primari. Ei știu să expună problemele autorităților publice în așa fel, încît să fie auziți de cei vizați, cunosc foarte bine legislația și operează cu articole din Legi și ordonanțe ale Guvernului. Unitatea lor reprezintă o forță, fapt ce m-a încurajat și m-a motivat sa cred că putem învăța și noi. De asemenea, am fost plăcut surprinsă că premierul român, Viorica Dăncilă, a participat cu toți miniștrii la evenimentul din acest an, prezentând un raport al activității guvernului și a răspuns la întrebările colegilor primari. Domnul Alin Nica, primarul de Dudeștii Noi, județul Timiș a venit cu propunerea ca Guvernul României, în cadrul programelor de dezvoltare locală să finanțeze proiectele comune ale localităților înfrățite.
Ce ar avea CALM-ul de învățat de la ACoR?
Rodica Cucereanu: ACoR, ca și CALM apără interesele comunităților locale. ACoR prin diverse programe, activități oferă primarilor și funcționarilor din cadrul primăriilor instrumente și mecanisme legale, care îi ajută în exercitarea atribuțiilor. Sunt foarte transparenți. Anul acesta raportul lor de activitate a fost publicat în Monitorul Oficial. Îmi place felul în care lucrează filialele Asociației Comunelor din România din diferite județe. Noi tot avem asociații ale primarilor în diferite raioane. Ar fi foarte bine ca la finele fiecărui an, atunci când CALM-ul prezintă un raport de activitate să vină și reprezentanții filialelor din teritoriu cu prezentări referitor la realizări, probleme, propuneri. Totodată, ACoR oferă servicii autorităților locale de nivelul I prin intermediul acestor filiale, deoarece fiecare dispune de un buget. De exemplu, dacă într-o localitate sau alta este nevoie de un anumit specialist: arhitect, inginer sau electrician, îl angajează filiala și acesta prestează servicii în localitățile care au această necesitate. Acest lucru ar fi benefic mai ales în condițiile în care noi avem un deficit foarte mare de resurse umane în diverse domenii. Este important ca noi să reușim să identificăm modalitățile de a mări cotizațiile de membru, care ar permite CALM-ului, conform unui plan coordonat și aprobat de toți membrii, să implementeze și realiza activități care ar acoperi o parte din necesitățile APL. Pe mine mă impresionează felul cum ACoR mobilizează primarii, solidaritatea colegilor în procesul de soluționare a problemelor. Totodată, ei nu doar vorbesc despre probleme, dar vin cu soluții, propuneri, amendamente la legi. Autoritățile publice locale valorifică resurse financiare din diferite proiecte, care sunt accesibile, diverse și implementează cu succes proiecte locale și intercomunicare. Aceste modele pot fi preluate și de noi.
Aceste soluții nu pot fi implementate fără cooperarea dintre autoritățile locale și cele centrale…
Rodica Cucereanu: Desigur, fără cooperare este dificil, dacă este vorba de acoperirea contribuției APL la proiecte mari investiționale. La începutul anului bugetar se alocă bani din bugetul de stat la nivel local pentru soluționarea unor probleme stringente pentru investiții capitale. Acești resurse sunt mărul discordiei între noi, primarii, deoarece nu se aplică un mecanism transparent și echitabil pentru toate colectivitățile. Colegii noștri din România au soluționat aceste probleme prin programele și proiectele în cadrul cărora se alocă aceste resurse APL. De exemplu, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, Programului de Dezvoltare Rurală, Programului Leader primăriile pot accesa fonduri pentru proiecte locale sau intercomunicare. Programele sunt create conform necesităților autorităților locale care sunt identificate de jos în sus, nu invers.
Ați reușit să stabiliți noi contacte cu primarii din România, să vorbi despre noi proiecte?
Rodica Cucereanu: Am avut posibilitatea să discut cu primarii localităților cu care suntem înfrățiți. Am analizat împreună propunerile, oportunitățile, am planificat bugetul și activitățile, am stabilit termenii de implementare a proiectelor.
Ce facem noi pentru comunitățile din România, pentru că APL de acolo încearcă să ne ajute atât cât pot?
Rodica Cucereanu: Părerea mea, pur subiectivă, este că putem dezvolta parteneriate pe diverse domenii – cultură, educație, turism, sport, etc.
De exemplu, în multe localități din România,, chiar dacă au fost create condiții extraordinare: au renovat cămine culturale, au făcut reparații capitale în școli și grădinițe, componenta culturală rămân cumva în umbră. Nu din cauza că nu ar avea posibilitate, dar din cauza că pleacă oamenii și nu sunt specialiști care să se ocupe cu acești copii, tineri sau adulți. Pe zi ce trece sunt mai puține ansambluri folclorice care promovează, păstrează și valorifică tradițiile locale. . Am rămas surprinsă plăcut de felul cum ne primesc primarii din România atunci când mergem cu spectacole, sau prezentăm tradițiile noastre pe scenele căminelor culturale din comunele lor. Putem să ne promovăm localitatea mergând acolo și participând în cadrul evenimentelor comune. Primăriile de acolo, plătesc sume enorme ca să e invite artiști pentru a crea atmosferă la o sărbătoare în comunitate. De obicei, după evoluarea ansamblului nostru de dansuri populare suntem felicitați, spectatorii sunt emoționați până la lacrimi, și desigur, suntem invitați și așteptați să revenim Sunt puține localități care au posibilitatea să valorifice tradițiile locale și mă bucur că avem aceste schimburi de experiență între comunele noastre. De asemenea, putem elabora și implementa proiecte comune, pentru ca ambele părți să fie beneficiare.De exemplu se creează un serviciu public nou în ambele comunități, sau se restaurează câte un edificiu de interes public. Depinde ce problemă dorești să soluționezi prin acest proiect, care va fi impactul asupra beneficiarilor, și ce rezultate vor fi obținute pentru ambii parteneri.
Ați înregistrat și niște rezultate de pe urma înfrățirilor pe care le aveți.
Rodica Cucereanu: La moment, avem cîteva proiecte frumoase cu două localități din cele patru înfrățiri. Colaborăm cu APL din comuna Oancea, județul Galați și comuna Mihai Viteazu, județul Cluj Cu frații noștri de l Oancea am organizat câteva excursii la Iași, Slănic Moldova, cu un autocar în care circa 20 de persoane erau din comuna Oancea și circa 20 de persoane erau din Crihana Veche. Iar în anul Centenarului au venit ei la noi și am depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, organizând și o excursie prin municipiu. Cu susținerea financiară a primăriei Mihai Viteazu am avut fericita ocazie să participăm anul trecut la un festival internațional în Bulgaria, de unde ne-am întors cu Marele Premiu. Noi am avut posibilitatea să achităm doar transportul, dar costul pentru participarea a 20 copii în cadrul festivalului a fost suportat din bugetul local de frații noștri. Dar, cel mai minunat moment, pentru care eu le sunt foarte recunoscătoare, a fost faptul că, copiii noștri s-au împrietenit cu copiii din comuna Mihai Viteazu, că ei au vorbit, cântat, dansat și simțit românește.
Vă mulțumim!