Pe data de 21 septembrie, într-o zi cu o semnificație deosebită religioasă, o delegație impunătoare, formată din reprezentanți ai APL, membri CALM, a efectuat  o vizită de studiu în satul Calfa, raionul Anenii Noi, acolo unde s-a sărbătorit și Hramul localității. Vizita a fost organizată în scopul consolidării potenţialului de conducere al femeilor din administrația publică locală.

Participanții au fost întâlniți de primarul localității-gazdă Ludmila Ceaglic, care se află la cârma primăriei șase mandate la rând. Este femeia care a demonstrat că, în pofida tuturor greutăților, comuna poate fi consolidată și pot fi implementate proiecte menite să schimbe în bine viața comunității.

În debutul întrunirii, Nadejda Darie, secretar coordonator al RF din cadrul CALM, a menționat valoarea adăugată a schimbului de experiență între membrele RF, accentuând că astfel de întâlniri pot reprezenta surse de idei pentru participant, dar și identificarea unor soluții pentru problemele cu care se confruntă.

În aceeași zi, primarii, care au vizitat localitatea, au participat la ceremonia de semnare a unui Acord de înfrățire între comuna Calfa, Anenii Noi și comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi. Documentul a fost  semnat într-o atmosferă festivă, iar autorităţile locale înfrățite au identificat deja și câteva probleme care ar putea lua forma unor proiecte comune, unul dintre care vizează aprovizionarea cu apă. Primărița Ludmila Ceaglic a menționat: „ Avem ce învăţa de la colegii noștri români, ce prelua de la autorităţile de peste Prut. Nu cred să ne putem descurca în criza în care ne aflăm, fără susţinerea României. Sunt mult mai avansaţi în toate domeniile, cultură, respectarea legislaţiei. La nivel local chiar se simte o autonomie!”

Participanții la vizita de studiu au efectuat un tur de informare prin localitatea Calfa, unde au făcut cunoștință cu mai multe proiecte dezvoltate în localitate. Printre obiectivele  vizitate a fost și Centrul de Plasament temporar al Bătrănilor , unde bătrânii singuratici sau aflaţi în dificultate au parte de condiţii de viaţă mai bune și unde li se oferă cazare, hrană, asistenţă medicală şi consiliere psiho-socială. Primarul satului Calfa, Ludmila Ceaglic, a declarat că acest proiect a fost implementat datorită susţinerii Uniunii Europene (UE) şi PNUD Moldova. Centrul a fost reconstruit din temelie şi reamenajat. A fost înlocuit apeductul, sistemul de încălzire şi cel de canalizare, au fost reabilitate reţelele electrice. Costul total al lucrărilor de reparaţie şi de amenajare se estimează la aproximativ 99 de mii de euro.

Atmosfera de sărbătoare, prilejuită de marcarea Hramului, le-a permis participanților să cunoască îndeaproape locuitorii satului, spiritul lor de gospodari, dar și tradițiile pe care aceștia le respectă cu sfințenie.

Vizita de studiu a fost organizată de Congresul Autorităților Locale din Moldova, cu susținerea Programului ONU „Femeile în politică”, care este implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.





























Imprimare