Peste 120 de reprezentanți ai administrației publice locale și societății civile (inclusiv persoane cu nevoi speciale) din raioanele Taraclia, Basarabeasca și UTA Găgăuzia au participat la seminarul cu genericul „Importanța participării incluzive în procesele decizionale și electorale”.

Evenimentul organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) la 14 septembrie a avut ca obiectiv cunoașterea de către participanți a noțiunii „participare incluzivă”, inclusiv în alegeri, dar și conștientizarea importanței promovării activismului civic.

În debutul evenimentului, coordonatoarea Rețelelor profesionale din cadrul CALM, Nadejda Darie, a prezentat reprezentanților APL și societății civile din zona de sud a Republicii Moldova informații generale despre proiectul pe care CALM  îl implementează împreună cu PNUD Moldova pentru a motiva cât mai mulți cetățeni din comunitățile noastre să se implice în procesele decizionale la nivel local și central.

Experții CALM Victoria Matveev și Viorel Rusu au explicat ce presupune procesul de incluziune și care sunt avantajele acestuia, cum poate fi asigurată integrarea și incluziunea socială, despre importanța reprezentării diferitor categorii de cetățeni în organele elective, dar și despre cooperarea dintre autoritățile publice locale și societatea civilă.

Segregarea și integrarea socială, incluziunea și excluziunea socială au fost alte subiecte supuse atenției participanților la seminar.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului american oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.

Imprimare